Cugetari Slider

Egali de la natura

A opta zi consecutiva de canicula in Romania. Betoanele vazute din departare iti lasa senzatia unor lumanari pe punctul de a se topi, aerul este irespirabil, gradele din termometru au ajuns de mult la valori neprietenoase, iar senzatia de iad pe pamant pare nesfarsita. Lasand la o parte disconfortul total pe care il produc toate acestea, descoper ca au si o latura pozitiva.

Confruntati cu acelasi inamic, caldura excesiva, numita si canicula (n.r.- a nu se confunda cu un criminal in serie, cum obisnuia un fotbalist de pe la noi sa creada) nu aveti senzatia ca toti suntem egali? Suntem mai egali ca oricand prieteni, chiar daca unii suntem mai destepti decat altii (sau asa avem impresia), mai urati sau mai frumosi, mai loiali sau mai tradatori, mai rationali sau mai cu capul in nori etc. Pana la urma aceasta teribila arsita de iulie ne pune pe toti la aceeasi linie, revelandu-ne, o data in plus, cat de insignifianti si neputinciosi suntem in fata naturii.

Indiferent de mijloacele cu care ne deplasam sau locatiile in care ne desfasuram activitatile suntem prizonierii aceluiasi aer irespirabil de sorginte sahariana sau Dumnezeu mai stie de unde e venit pe capul nostru. Aflati mereu intr-o goana permanenta de capatuiala, multi semeni de-ai nostri au uitat ca pana la urma, in fata naturii, suntem pe picior de egalitate. Acelasi lucru le-a fost amintit si dragilor guvernanti, care au ramas cateva minute fara curent electric, la fel ca orice alt catun prapadit din aceasta Romanie pseudo-europeana.

In incheierea acestor ganduri permiteti-mi sa va ofer un mic citat din Ion Ghica, un mare om politic liberal din secolul XIX, ale carui idei, daca ar fi urmate azi, am avea cu siguranta o societate mult mai curata moral si mai civilizata. Iata cum definea Ion Ghica conceptul de Egalitate, intr-una dintre epistolele sale catre Vasile Alecsandri:

“Egalitatea este o aspiratiune nobila si generoasa a omului de bine, a omului inzestrat cu simtul dreptatii si al echitatii, este indemnul si speranta celui inteligent, celui invatat si muncitor, a celui care doreste suirea nivelului social, dezvoltarea progresului si a civilizatiunii” (Ion Ghica, “Scrisori catre Vasile Alecsandri)

Ei bine, de asta spuneam ca aceasta canicula are si partea ei buna, ca ne-a adus putin cu picioarele pe pamant, in conditiile in care cuvintele nobil, dreptate, echitate, invatatura si munca s-au cam pierdut in negura veacurilor, lasand loc prostului gust, nedreptatilor de orice fel, ipocriziilor si pana la urma tuturor desertaciunilor.

photo: “Stròlic Furlàn” – Davide Gabino sun link via photopin (license)

One comment

  1. E pacat ca lumea uita de aceste cuvinte,insa uite canicula insa ni le aminteste. Dar vom invata ceva, oare avem vreo sansa?

    Felicitari pt. articol

Spune-ti parerea, opinia ta conteaza