Eu si Turul Frantei: o poveste de dragoste fara sfarsit!

Au trecut ceva ani de cand am luat primul contact cu Turul Frantei, cu fascinantul tricou galben si simpatica tunica alba cu buline rosii, cu alte cuvinte, cu microbul Turului Frantei, cea mai mare competitie ciclista din lume. An de an, in perioada in care altii isi fac planuri de vacanta si chiar le pun in aplicare, eu raman alaturi de dragostea mea, de Marea Bucla, pe care o respect si o cinstesc vreme de trei saptamani ca pe o adevarata regina a sportului mondial.

Chiar daca de multe ori nori negri s-au adunat asupra ciclismului si tot atat de multi altii pandesc la orizont pentru a varsa asupra noastra cantitati incomensurabile de venin amar, cu urme de eritropoetina, testosteron, salbutamol si tot felul de anabolizante, galbenul Turului Frantei straluceste mai frumos ca oricand, reprezentand ultima speranta a unui sport catalogat de multi ca fiind in moarte clinica.

Ciclismul nu este in moarte clinica si va continua sa existe, atata vreme cat eu, tu si altii vom continua sa iubim acest sport, depasind extremele sale, care par uneori de netrecut. Pana la urma ciclismul nu se deosebeste prea mult de existenta noastra cotidiana, impanata cu succese si insuccese, cu reusite si esecuri, cu povesti de dragoste inecate in lacrimi si blesteme sau, dimpotriva, cu frumoase happy-enduri.

La fel se intampla si in ciclism. Cati dintre noi nu am avut un idol al soselelor care sa ne insele la un moment dat asteptarile si sa fie prins cu mana ‘la borcanul cu dulceata’, asa cum bine spuneau cei doi Radu, prietenii nostri de cealalta parte a micului ecran atunci cand inca mai comentau Turul Frantei la Eurosport. Si viata ne ofera asemenea surprize neplacute si dezamagiri, si totusi o luam de fiecare data de la capat, cautand un alt ideal in care sa ne sprijinim intreaga fiinta.

Pentru ciclism Turul Frantei reprezinta an de an momentul zero, punctul de plecare pentru un nou inceput si totodata laitmotivul continuitatii sale. Nu poate exista ciclism fara Turul Frantei, cum de altfel nu poate exista o alta zi fara soarele care sa ne daruiasca lumina si caldura. Cu alte cuvinte, viata.

De aceea, declar deschis ca sunt un vesnic indragostit de Turul Frantei, de tricoul galben pentru ca imi place sa fiu mereu primul in ceea ce fac, de tricoul verde pentru ca imi place sa fiu cel mai rapid dintre toti, de bulinele rosii adaugate tricoului alb pentru ca urc in fiecare zi catararile vietii si caut sa fiu mereu in varf, si de tricoul alb pentru ca imi place sa fiu vesnic tanar.

VIVE LE TOUR…

3 Comments on "Eu si Turul Frantei: o poveste de dragoste fara sfarsit!"


  1. un comentariu atat de pertinent si atat de expresiv incat singurul lucru onest pe care pot sa-l fac cu demnitate este sa-mi scot palariuta de ciclist in fata ta

    Reply

  2. Stimate Dumy !

    Stiu ce inseamna sa fii tanar si sa-ti iei o raspundere atat de mare: sa-ti publici parerile si gandurile, sa te expui ca si un sportiv sau actor criticilor cititorilor.
    De aceea ia aminte: niciodata nu o sa fie toti multumiti, oameni care sa te critice pentru cele scrise se vor gasi mereu.
    Este firesc, unde sunt doi sunt ca si sigur doua pareri, daca nu…chiar mai multe.
    Important este sa crezi insa in ceea ce scrii. Sa ramai obiectiv si pertinent, sa nu cedezi la nici o incercare de influentare, sa nu preiei tonul nepoliticos sau jignitor al criticilor, sa ramai mereu tu insuti.
    Ma bucura ca ciclismul te pasioneaza. Eu am inceput cu atletismul si fotbalul, pentru ca de-a lungul anilor sa nu ramana ramura sportiva care sa nu ma intereseze.
    Ciclismul a ramas insa numarul 1, si iti poti da seama cat imi este de greu sa-mi oranduiesc gandurile in contextul actual. Nu ma numar printre naivii care au sperat la un sport “curat” dar nici n-am asteptat proportiile pe care le cunoastem azi.
    Sa ne bucuram deci de acest Le Tour de France 2007 si sa speram ca cel mai bun si cinstit va invinge !

    Reply

Spune-ti parerea, opinia ta conteaza