Politice

Hong Kong: ‘O tara, doua sisteme’

Duminica, 1 iulie, Regiunea Administrativa Hong Kong a aniversat 10 ani de la iesirea de sub influenta Regatului Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord, intreaga metropola asiatica fiind cuprinsa de ample parade si serbari, dar si de ample manifestatii pro-democratice.

Cunoscut drept unul dintre cele mai impunatoare centre comerciale, economice si de afaceri din intreaga lume, Hong Kong-ul a intrat incepand cu anul 1997 intr-o noua era, revenind din punct de vedere politic in sfera de influenta a Chinei, dupa 150 de ani de protectorat britanic. Dupa zece ani de administrare ‘speciala’, la nivelul populatiei de rand impresiile sunt relativ optimiste, majoritatea persoanelor intervievate de televiziunea britanica BBC declarand ca viata si-a urmat cursul sau firesc in acesti ultimi zece ani. Ceva mai sceptici s-au declarat chinezii veniti din patria mama pentru cautarea unui loc de munca mai bine platit, linia generala sustinuta de acestia reliefand dificultatea obtinerii unei locuinte in Hong Kong, una dintre cele mai scumpe metropole din Asia de Sud-Est.

Revenind la cadrul politic trebuie amintit ca Hong Kong-ul se bucura de o larga autonomie, China gestionand doar problemele de ordin extern si de aparare. Regiunea este condusa de un guvernator ales de un Colegiu de Electori, format din 800 de persoane, in timp ce puterea legislativa este asigurata de un Consiliu Legislativ de 60 de oameni, jumatate din ei fiind alesi prin vot universal direct, in timp ce restul de 30 sunt numiti de catre diferitele corporatii si, cum s-ar spune pe la noi, ‘grupuri de interese’.

Nemultumirea activistilor pro-democratici izvoraste tocmai din aceasta absenta a sufragiului universal, acestia acuzand China de ingerinta in problemele politice interne ale Hong Kong-ului. De altfel, in urma semnarii acordului de cedare a regiunii, Marea Britanie si China au cazut de comun acord ca fosta colonie sa-si pastreze in urmatorii 50 de ani sistemul economic si social existent in 1997, adica bazat pe libera concurenta si capitalism.

Daca la acest capitol nu par a fi probleme, sistemul politic este unul care starneste aprigi contestatii, activistii democratici cerand cu insistenta introducerea votului universal. In prezent Hong Kong-ul este guvernat de Donald Tsang, aceasta fiind numit de catre un Comitet de la Beijing, dupa ce primul guvernator post-colonial, Tung Chee-Hwa, nu a reusit sa-si duca la bun sfarsit mandatul, din cauza unor probleme de sanatate. Numit in iunie 2005, Tsang s-a confruntat in martie 2007 cu un prim, asa zis, test electoral, desi s-a votat pe colegii, invinsul sau, Alan Leong, fiind un sustinator al introducerii reformelor in viata politica a regiunii.

De notat ca data de 1 iulie 2007 va ramane una de referinta in cadrul relatiilor Hong Kong-China, presedintele chinez Hu Jintao realizand prima vizita oficiala in regiunea Hong Kong.

In final cateva date generale despre Hong Kong:

Populatie: 6,9 milioane loc. (potrivit ultimelor date stranse in 2006 de ONU).
Suprafata: 1,098 km patrati.
Limbi oficiale: chineza si engleza.
Religii: Budhism si Taoism.
Moneda: Dolarul HK
PNB/loc: 27,670 dolari
Domeniul de internet: .HK
Prefix telefonic: +852

Spune-ti parerea, opinia ta conteaza