Sociale

NU fumatului in locurile publice din Franta, Germania si alte state europene

Fumatorii din Franta si Germania au primit o lovitura grea in prima zi a anului 2008, cand au intrat in vigoare noile reglementari de interzicere a fumatului in locurile publice. In opt landuri din Germania, printre care si capitala Berlin, fumatorii vor ramane in afara barurilor si restaurantelor pentru a-si consuma clipa de placere. In Franta masura a fost extinsa si la nivelul cafenelelor sau hotelurilor, persoanele care incalca noile prevederi fiind pasibile de amenzi ce pot ajunge pana la 750 de euro.
Potrivit estimarilor in Germania o treime din populatie fumeaza, in timp ce in Franta 13,5 milioane de persoane din totalul de 60,7 sunt fumatoare. Daca in cazul francez interdictia de a se fuma in locurile publice a intrat in vigoare la 24 de ore la aparitia Anului Nou, pentru care a fost data o asa numita “perioada de gratie”, Germania a dispus prelungirea acestei perioade la sase luni pentru a permite detinatorilor de localuri, baruri si alte spatii publice de a-si dota spatiile cu locuri speciale destinate persoanelor fumatoare. Altfel, societatea germana este inca reticenta in fata unei astfel de masuri, dupa ce o actiune similara a fost initiata in timpul regimului nazist condus de Adolf Hitler.

Iata mai jos cateva date statistice interesante in ceea ce priveste masurile antifumat luate in alte state europene.

Irlanda a fost primul stat european care a luat masura interzicerii fumatului in locurile publice in martie 2004.

A urmat la scurt timp Norvegia, cu mentiunea ca au fost permise locurile special amenajate pentru fumatori la locul de munca.

In Italia fumatul a fost interzis la locul de munca in ianuarie 2005.

Belgia permite fumatul in baruri si cafenele daca acestea sunt prevazute cu sistem de ventilatie si au o suprafata de cel putin 50 de metri patrati.

In Portugalia fumatul este permis in localuri mai mici de 100 de metri patrati, in timp ce cladirile publice pot amenaja locuri speciale pentru fumatori numai daca sunt ventilate corespunzator.

In Lituania fumatul a fost declarat ilegal in baruri si cafenele in 2007.

In Romania, cu exceptia mijloacelor de transport in comun, se fumeaza cam peste tot, fara nicio restrictie impusa de legile bunului simt, ca sa nu mai vorbim de existenta vreunei reglementari juridice in acest sens. Fie ca mergi cu prietenii intr-o cafenea, la un concert sau pur si simplu calatoresti cu trenul si spre nesansa ta ai loc pe culoar, esti supus unui adevarat proces de afumare precum sunca de Craciun.

Ce parere aveti despre masurile adoptate in statele europene enumerate mai sus si cand credeti ca Romania, tara membra UE, va adopta astfel de reglementari ?

P.S. Autorul articolului este nefumator, nu a fumat niciodata si nici nu are de gand sa o faca vreodata, asta ca sa fie lucrurile clare pentru toata lumea 🙂 .

11 comments

  1. Si in Romania sunt prevederi antifumat, destul de bune. E vorba de Legea 349/2002 (cu modificarile si completarile din Ordonanta de Guvern 13/2003, Legea 275/2003, Legea 90/2004, Legea 553/2004) pentru prevenirea efectelor consumului produselor din tutun in unitatile de alimentatie publica (baruri, restaurante etc.), precum si in discoteci si alte spatii publice cu destinatie similara. Mai nasol e ca nu se respecta cum ar trebui si amenzile nu sunt suficient de usturatoare. Si nici noi, nefumatorii, nu suntem suficient de vigilenti. De pilda am fost zilele trecute intr-o cafenea unde spatiul pentru nefumatori exista doar cu numele…dar nu am sunat la Protectia Consumatorului, cum ar fi trebuit sa fac 🙁

  2. Multumesc in numele cititorilor si al meu personal pentru precizarile facute. Nu stiam de aceste legi, dar drama care se intampla in Romania, pentru ca este o drama pana la urma, este ca avem legi cam pentru toate sectoarele si domeniile de activitate dar sunt ignorate si calcate in picioare, in primul rand de cei care ar trebui sa le aplice. La fel si reactia noastra, a nefumatorilor, este una care lasa de dorit. Desi suntem majoritari la acest capitol suntem foarte neputinciosi.

  3. In Romania va mai trece multa apa pe Dambovita pana se va aplica legea. Este edificator reportajul facut de catavenci acum cateva saptamani: Fumau alesii care au votat legea in spatiul public mai dihai ca in birt.

    Sau daca inca nu sunteti convinsi mai treceti pe la ASE, Leu, etc.

  4. Vina apartine nefumatorilor, care in foarte multe cazuri se lasa pur si simplu calcati in picioare. Nefumatorul care lasa pe cineva sa fumeze langa el intr-un spatiu inchis e pur si simplu prost, indiferent ca e vorba de birou, bar, restaurant sau orice alt spatiu public.

  5. @ Optimvus,

    Ai dreptate in ceea ce spui. Vina apartine celor majoritari dar minoritari in exprimare, in speta nefumatorilor, dar mergand mai departe pe aceasta logica putem spune la fel de bine ca cetateanul, care intr-o democratie reprezentativa [ca a noastra] este detinatorul puterii, este prost ca permite ‘umililor’ sai delegati din Parlament si Administratie [acestia fiind de jure reprezentantii cetateanului pe banii cetateanului] sa-l calce in picioare, sa dea legi strambe si sa actioneze nepotrivit. Asa cum nu putem incepe o revolutie cand cineva de la putere ne batjocoreste drepturile sau foloseste in mod fraudulos banul public, la fel de bine nu putem porni o fronda intr-o cafenea ca unui needucat putin ii pasa de cei din jurul sau.

  6. Doua precizari:

    1. Totul tine de gradul de cultura si civilizatie… ca sunt tari in care fumatul e permis peste tot, dar nu se fumeaza in prezenta unui nefumator.
    2. Chestia asta cu fumatul este un pic discriminativa, si am sa explic si de ce. S-a interzis fumatul in tren. De ce fumatorii nu au un vagon in care sa se fumeze? Poate chiar sa faca un vagon unde biletul sa fie mai scump, dar sa lase omul sa fumeze acolo daca vrea. Ganditi-va la unul care fumeaza 2 pack per day si face un drum de 15 ore cu trenul(sa zicem Timisoara – Constanta). Ala ce face? Iar la baruri, sa fie 2 tipuri pentru fumatori si pentru nefumatori. Asa ar fi cel mai bine, asa ar fi corect.

  7. exista si in romania ceva legi, cum bine spunea mirela mai sus, care, culmea, chiar sunt aplicate in unele locuri (ma refer la unele restaurante/cafenele). cu siguranta se vor inaspri si in romania toate aceste masuri antifumat, insa cred ca va mai dura ceva pana atunci.

    PS: eu, ca un copil constiincios, m-am lasat de fuma de 10 zile si sunt f mandra de asta. nu de alta, dar astept sa se aplice legea privind fumatul in locurile publice si la noi si atunci imi va fi mai usor 🙂

  8. @ Grigore Ureche, Perfect de acord cu tine, dar la noi orice idee este cam greu de pus in practica si nu stiu cati s-ar deranja sa mearga la respectivul vagon special amenajat.

    @ Luminita, Foarte bine ai facut ca ai renuntat la fumat 😉

  9. In Romania nu sunt respectate regulile. Dar ele sunt !
    Apropo: in trenuri nu am mai vazut asa multi oameni care sa fumeze. Daca se fumeaza, se fumeaza pe ascuns si cu risc de amenda.

  10. Bineinteles ca exista multe legi si reguli, dar stii ce se spune despre ele, ca sunt facute pentru a fi respectate de naivi (ca sa nu spun prosti, ca nu suna tocmai bine).
    Aici e problema de fapt, ca doar unii dintre noi respectam regulile si cautam sa fim corecti, pe cand altii sar peste ele sau le ocolesc.

Spune-ti parerea, opinia ta conteaza