Diverse

Sub semnul prudentei

S-a vorbit mult, s-a scris si mai mult despre prezenta Romaniei la EURO 2008 si in sfarsit am vazut si echipa la lucru, pe dreptunghiul verde din Zurich. Egal alb cu ‘temuta’ vicecampioana mondiala Franta, care nu s-a ridicat nici pe departe la nivelul temerilor noastre, ce sa mai spunem de ai nostri, care si-au jucat partitura foarte bine, dar nu interpretarea a fost problema, ci partitura in sine.

Acum parerile sunt impartite. Daca esti ca profil mai fanariot asa, mai balcanic si accepti de la viata mica ciupeala (un fel de fie ce-o fi) acest egal poate fi perceput ca o mare victorie. In schimb daca esti putin mai cerebral si ai un gram de mandrie in tine vezi ca ai nostri au practicat un antijoc total, preferand pe toata durata meciului sa tina cu dintii de acel zero de pe tabela, care nu inseamna oricum mai mult de un sarman punct (sunt curios cat va cantari el in economia grupei).

Si ajungem iarasi la aritmetica, ca geometria de pe Letzigrund nu prea ne-a ajutat, si nici pe francezi de ce sa nu o spunem. Am intalnit una dintre cele mai slabe echipe ale Hexagonului de la meciul cu Senegalul din deschiderea Cupei Mondiale 2002. Cel mai probabil acest Raymond Domenech cu fata de carturar va ramane in istoria Frantei ca unul dintre cei mai huliti selectioneri, prin maniera in care isi dispune oamenii in teren si atitudinea insuflata.

Dar sa revenim la tabara noastra. Jocul de aparare si pacalirea fotbalului nu ne sunt deloc straine, de-a lungul timpului Romania practicand aceasta arma perversa a sportului rege in mai multe randuri. Sa ne amintim de momentul Porto 1998, cand am invins norocos Portugalia lui Figo, sau de si mai ultradefensivul meci (paradoxal tot cu Franta) de la Saint Etienne din preliminariile lui EURO 96. Cu Lacatus varf de lance undeva la 40 de poarta lui Stelea ( 😐 ) Romania obtinea atunci un egal alb, care spuneam noi ne ridica in slavi.

Ei bine nu a fost asa, pentru ca in returul de pe Ghencea (imi amintesc ca si cum ar fi fost ieri) alde Zidane, Karambeu si Djorkaeff sa ne predea o adevarata lectie de fotbal. Sa admitem ca la Zurich am avut sansa si am avut, dar intrebarea care se pune acum este: pana cand aceasta sansa? Un prim raspuns ar fi: pana vineri cand primim replica Italiei, o echipa tavalita serios de Olanda, o echipa care va uita de tot jocul defensiv si va ataca, cred eu, cu trei guri de foc (cel mai probabil Del Piero, Toni si Cassano).

Personal egalul cu Franta nu ma incanta deloc atata timp cat n-am vazut o faza de atac construita lucid, cu pase frumos gandite si finalizari pe poarta. Mingi pasate de frica, lipsa de coordonare si mult intamplare. Noi am mai intalnit echipe mari, Columbia, Argentina, Germania, Anglia dar ideea de joc era alta. Si nu ma gandesc decat la meciul de pe Gerland din iunie 1998, cand am invins Columbia dupa un joc extraordinar de bine pus la punct. Tot asa am fost ca un lacat in aparare, dar atunci aveam in cap si faptul ca trebuie sa le dam gol cu orice pret. Si am dat pana la urma. De aceasta data in cap am avut un singur lucru: sa nu primim gol si tare mi-e teama ca repetarea acestei strategii cu Italia va fi sinucidere curata.

Vedem ce va fi si mai vorbim..

4 comments

  1. Dumy ai perfecta dreptate , ai reflactat foarte bine situatia , insa vezi tu , asistam la campionat diferit cu jucatori diferiti ce au8 atitudini diferite … inainte pe timpul generatiei lui Hagi , Prodan , Lupescu etc ,baietii jucau pt gloria lor personala mai ales .. aveau prezenete la campionate finale .. nu erau chiar atat de blazati ca baietii de acum , stiau ca orice ar fi natiunea nu are cum sa nu le multumeasca … acum vezi tu … dupa ce ca au ajuns cu chiu cu chivu cu vai 😀 la acest campionat final, prima grija a lor este sa se duca macar acolo unde am ajuns cel mai departe cu orice scop cu orice scrifiu … ..adica in sferturi ….fara sa tina cont ca spectacolul este ucis … si au considerat ei ca asta e tactica a mai la indemana , uciderea jocului si asteptarea rezultatului din ograda vecina …si aici piturca e un vulpoi chiar al dracului de tot …. un Satana veritabil .. ceea ce la urma urmei nu este un lucru chiar atat de rau ..avand in vedere ca mai toate echipele mari au facut macar o data schema si le-a reusit , om trai si om vedea ce are sa fie … uite italia .. este de 4 ori campioana mondiala … si niciodata nu a murit frumos pe teren si la spectacol asa cum au facut-o de multe ori olandezii , spaniolii sau portughezii …nu am excelat niciodata la specatcol atunci cand a venit vorba de echipa nationala , recunosc , insa la ce “show-mani” avem noi nici nu am avea cum .. eu zic ca nu e nimic rau in a incerca si un pragmatism sever …

  2. Deocamdata le-a iesit strategia, dar mi-e teama ca vineri va fi altceva. Ma gandesc totusi la SUA 94 si la primul meci: nimeni nu auzise de noi si Columbia era creditata de marele Pele cu prima sansa la titlul mondial dupa o campanie de calificare extraordinara si o serie de amicale entuziasmante. Am jucat la aparare si atunci, dar in atac avea 2 sclipiri de geniu: Hagi si Raducioiu. Cei doi ne-au lipsit la Zurich. In actuala echipa Chivu e un fel de Hagi (in sensul ca se ocupa sau asa ar trebui de pasa decisiva) si Mutu e un fel de Raducioiu, dar care nu prea stie unde sta: in gura portii sau ‘volante’, un fel de coordonator impins.

  3. le-a iesit si in fata Italienilor eu cred ca avem atuul ca suntem condusi de un antrenor net superior in materie de registru tehnic si pregatirea lectiilor … Donadoni pana acum , chiar si la preliminarii sa nu uitam ca i-a calificat pe italieni nu cu putine emotii si numai geniul jucatorilor lui l-au scos cu capul afara din Toilette …dar aici se cam termina atuul nostru .. ar mai fi unul ca-l avem pe mutu care le stie jocul italienilor , dar si italienii pe a lui mutu ……pana una alta , sper ca jucatorii nostri sa arate in determinare si increderea in victorie asa cum au aratat-o atunci cand s-a cantat imnul … bbbbbbrrrrrr ca mi s-a zbarlit carnea pe mine … aici trebuie sa recunosc .. a fost momentul de cea mai mare incrancenare din joc

  4. La imn si atmosfera din tribune am fost clar peste francezi. Cu siguranta meciul cu Italia va avea in primul rand alt ritm, miza va fi alta…jocul fiind practic hotarator pentru ambele echipe. Orice infrangere poate fi sinonima cu eliminarea, asta ca sa nu ne gandim ca punem la colt Olanda in ultimul joc si ne salvam miraculos.

Spune-ti parerea, opinia ta conteaza