Diverse

Manolo Beltran, sau ‘Fantoma generatiei EPO’

Dupa sapte zile de cursa Turul Frantei a primit o noua lovitura de dopaj, rutierul spaniol Manuel Beltran fiind depistat pozitiv cu Eritropoetina dupa etapa din 7 iulie, fapt care a dus la eliminarea sa din competitie si la suspendarea de catre echipa Liquigas, ciclistul de 37 de ani fiind retinut pentru o noapte de politia franceza. Potrivit noii legislatii franceze in materie de doping, rutierul spaniol risca sa-si petreaca urmatorii cinci ani in spatele gratiilor, anunta cotidianul iberic MARCA.

“Cand vor invata acesti idioti ca s-a terminat? Ei continua sa creada ca pot pacali sistemul. Se inseala, pentru ca sistemul ii prinde mereu”, a declarat Pat McQuaid, presedintele Uniunii Cicliste Internationale dupa aflarea noului caz de dopaj.

In varsta de 37 de ani, Manuel Beltran este primul ciclist dintr-o lista de alti 20 de sportivi, care potrivit Agentiei Franceze Antidoping prezinta “parametrii anormali” in probele recoltate si analizate inainte de startul turului.

Ca urmare a depistarii pozitive a ciclistului Beltran, politia franceza a efectuat un raid asupra hotelului in care se afla cazata echipa italiana Liquigas. Rutierul spaniol a fost retinut si interogat in timpul noptii in legatura cu sursa produselor dopante administrate. Potrivit legislatiei din Hexagon reprezentantii politiei au dreptul de a-l retine pe ciclist timp de 24 de ore.

Ultimii zece ani si-au pus o amprenta negativa asupra Turului Frantei si ciclismului in general, afacerea Festina din 1998 deschizand o adevarata cutie a Pandorei in sportul cu pedale. Totul a culminat in 2006 cand insusi castigatorul turului, Floyd Landis, a fost descalificat pentru folosirea testosteronului.

Un an mai tarziu, in 2007, Alexander Vinokourov, Iban Mayo si Patrick Sinkewitz picau la randul lor testul corectitudinii, pentru ca danezul Michael Rasmussen sa fie la randul sau retras din competitie cu tricoul galben pe umeri fiind banuit de practici dopante dupa ce s-a sustras mai multor controale anti-doping.

Manuel Beltran este al patrulea fost component al echipei US Postal depistat pozitiv, dupa Tyler Hamilton, Roberto Heras si Floyd Landis, spaniolul fiind unul din locotenentii americanului Lance Armstrong in perioada 1999-2005, cand ciclistul texan a castigat de sapte ori consecutiv Marea Bucla.

Dupa toata aceasta poveste mai multe intrebari se impun. Daca Manuel, zis si Manolo, Beltran foloseste EPO la 37 de ani sa se tarasca practic prin Turul Frantei, cu ce merg ceilalti ciclisti care tin capul de afis? Apoi daca Beltran, un ciclist care in viata lui a castigat o singura cursa majora, Turul Cataluniei in 1999, s-a dopat constant, intreb si eu, oare cu ce mergeau altii care au castigat Marea Bucla 7 ani la rand (am folosit ‘altii’ ca forma de plural academic, pentru ca stim bine despre cine e vorba ­čśÇ )

Beltran reprezinta in momentul de fata fantoma ‘generatiei EPO’ in plutonul profesionist, unul dintre, sa speram, ultimele exponente ale perioadei de trista amintire din anii 90. Cine a auzit de ‘afacerea Festina’ din 1998, de Bjarne Riis, Richard Virenque, Alex Zuelle, Fernando Escartin, Marco Pantani, Dario Frigo, Tyler Hamilton, Roberto Heras, Iban Mayo, Ivan Basso sau Floyd Landis are in fata intregul tabloul al ‘Generatiei EPO’. Ca unii au trecut de la eritropoetina, considerata probabil deja demodata, la testosteron, salbutamol sau transfuzii sangvine nu inseamna ca avem de-a face cu altceva diferit. Oricum s-ar numi substantele, rezultatul este la fel de canceros pentru sanatatea fizica si spirituala a sportului.

Mai multe amanunte pe pagina de ciclism a ziarului electronic Onlinesport.ro

Spune-ti parerea, opinia ta conteaza