Diverse

Nadal, campion la Wimbledon

Din 2002 Roger Federer nu mai cunoscuse gustul amar al infrangerii pe iarba de la Wimbledon, campionul elvetian aflandu-se in 2008 in cautarea stabilirii unui nou record de succese consecutive la All England Tennis. De la infrangerea suferita in fata lui Mario Ancic si pana la finala cu Rafael Nadal de duminica liderul mondial isi trecuse in cont nu mai putin de 65 de succese pe iarba. Cifrele din dreptul lui Federer s-au oprit insa aici, pentru ca numarul doi mondial a reusit aproape imposibilul, adica detronarea ‘regelui’ elvetian. Cvadruplu campion pe zgura de la Roland Garros si dublu finalist la Wimbledon, Nadal a reusit pentru prima data dupa 28 de ani sa realizeze dubla, castigand in acelasi an cele doua prestigioase turnee.  Scorul final va ramane doar pentru statisticile de peste ani: 6-4, 6-4, 6-7 (5), 6-7 (8), 9-7.  Personal n-am mai vazut o astfel de finala intensa, disputata si dramatica din 1999, cand Andre Agassi a cucerit titlul la Roland Garros revenind de la 0-2 la seturi in meciul cu ucraineanul Andrei Medvedev.

Aflati pentru a treia oara consecutiv in marea finala de la Wimbledon, primii doi jucatori ai lumii au oferit un spectacol grandios pe arena centrala a complexului All England Tennis, loviturile spectaculoase, rasturnarile miraculoase si eleganta exprimarii pe teren fiind ingredientele unui meci de colectie.

In cautarea celui de-al saselea titlu consecutiv pe iarba londoneaza, Roger Federer a inceput usor timorat, pierzandu-si serviciul in chiar game-ul al patrulea, cand Rafael Nadal conducea cu 2-1. Jucatorul iberic si conservat avantajul pana in finalul actului, pe care l-a castigat in cele din urma cu 6-4.

Setul secund a inceput in nota de dominare a liderului mondial, Federer distantandu-se rapid la 3-0 cu break in game-ul secund, dupa care scorul s-a marit la 4-1. Din acel moment a inceput cursa de urmarire a lui Nadal care, la fel ca in ultimul act de la Hamburg cand a castigat setul cu 7-5 revenind de la 1-5, a echilibrat disputa printr-un break in clasicul joc sapte.

Cvadruplul campion de la Roland Garros a inchis setul cu 6-4 gratie unui nou break, astfel ca dupa primele doua acte castigatorul ultimelor cinci titluri de la Wimbledon era condus cu un neverosimil 2-0 la seturi.

In setul al treilea prudenta si-a facut simtita prezenta in jocul celor doi finalisti, astfel ca pana in game-ul al noualea echilibrul s-a mentinut, Roger Federer conducand cu 5-4 in momentul aparitiei ploii. La reluare Nadal a trimis setul in tie-break, joc decisiv adjudecat in cele din urma de Federer la cinci.

Istoria setului patru s-a scris dupa aceleasi coordonate ca ale precedentului, ambii jucatori pastrandu-si propriile servicii pana in tie-break, cand dramatismul si-a facut din plin simtita prezenta. Nadal a inclinat balanta in favoarea sa, distantandu-se la 5-2, dupa care a avut sansa inchiderii meciului urmand de doua ori la serviciu.

Federer si-a pastrat cumpatul revenind in set si meci pe fondul greselilor lui Nadal, jucatorul spaniol comitand si o dubla greseala la scorul de 5-3 in favoarea sa. La scorul de 6-6 Nadal a beneficiat de prima minge de meci, dar serviciul puternic si plasat al lui Federer a anulat sansa ibericului.

Situatia s-a repetat la 7-7 cand Nadal a trimis o dreapta in lungul liniei care l-a surprins descoperit pe un Federer avansat la fileu, numarul doi mondial servind pentru castigarea turneului. Liderul mondial a replicat cu un rever in lung de linie executat dupa manual, reusind sa egaleze la opt.

In cele din urma Federer a castigat spectaculos tie-breakul cu 10-8 trimitand meciul intr-un decisiv de poveste, spre incantarea publicului londonez.

Pentru a doua oara ploaia si-a facut aparitia deasupra complexului de la Wimbledon, astfel ca meciul a fost din nou intrerupt la scorul de 2-2 si egalitate la 40. La reluarea jocului Federer a parut jucatorul mai determinat sa transeze disputa, dar deznodamantul fabuloasei finale era departe de a fi stabilit. Dupa ce a salvat o minge de break in jocul opt, la 4-3 pentru adversarul sau elvetian, a fost randul lui Nadal sa puna presiune pe Federer cu doua sanse de break.

Echilibrul s-a rupt in cele din urma in jocul 15, cand ibericul a castigat pe serviciul liderului mondial, transand disputa in jocul urmator pentru a-si trece in palmares cel dintai titlu pe iarba de la Wimbledon.

“Nadal a meritat sa castige titlul. Am avut cel mai dificil adversar pe cel mai frumos teren din lume”, a declarat Roger Federer la final, vizibil emotionat dupa ratarea stabilirii unui nou record de succese consecutive la Wimbledon.

De cealalta parte Rafael Nadal nu si-a ascuns emotiile victoriei, declarand ca succesul de All England i se pare neverosimil. “Este imposibil de explicat ce simt in aceste momente. Este un vis sa joc aici la Wimbledon, dar sa castig este de-a dreptul incredibil”.

In varsta de 22 ani, Nadal a castigat la Londra al cincilea titlu de Mare Slem dupa cele patru consecutive obtinute pe zgura de la Roland Garros intre 2005 si 2008. De cealalta parte pentru Roger Federer se incheie o serie fabuloasa de 65 de succese consecutive pe iarba, suprafata pe care liderul mondial nu mai pierduse din 2002.

Articolul a fost publicat pe www.onlinesport.ro, duminica, 6 iulie.

Pentru mai multe detalii accesati pagina de tenis a ziarului electronic Onlinesport.

Spune-ti parerea, opinia ta conteaza