Politice

NATO, Rusia si radacinile conflictului din Osetia de Sud

OTAN RUSSIA photo
Photo by Joint Force Command Lisbon

La nici doua saptamani de la izbucnirea sa, conflictul din Caucaz dintre Georgia si Rusia a implicat in ecuatie puterile occidentale, in special blocul militar al NATO. Convocati in sedinta de urgenta la sediul de la Bruxelles, ministrii de externe ai tarilor membre au emis o declaratie comuna privind situatia tensionata din Caucasul de Sud, aratand cu degetul spre Rusia, care, potrivit textului oficial, ‘nu mai poate continua relatiile cu NATO ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic’.

Nu ca pana acum Rusia ar fi privit Organizatia Tratatului Atlanticului de Nord cu alti ochi sau ar fi avut loc interactiuni de o amabilitate iesita din comun, dar relatiile dintre cele doua parti au fost bazate mai mult pe pastrarea unei pozitii de respect reciproc. Pentru pastrarea acestei linii a fost initiat un Consiliu NATO-Rusia, tocmai pentru armonizarea si pastrarea unei relatii cordiale intre prima entitate politico-militara si Federatia mostenitoare de facto a fostei Uniuni Sovietice.

Problemele au aparut inca de la extinderea NATO spre est, intrarea primelor tari foste comuniste in blocul militar occidental (Ungaria, Cehia si Polonia in 1999) determinand primele priviri incruntate la Kremlin. Senzatia de frustrare a Rusiei s-a accentuat pe masura avansarii procesului de extindere, cele trei tari baltice (Lituania, Letonia si Estonia) si ajungerea granitelor NATO la Marea Neagra constituindu-se in tot atatea motive de ingrijorare.

In tot acest timp Vladimir Putin si intreaga administratie de la Kremlin au ramas intr-o expectativa aroganta, transformata treptat intr-un soi de santaj economic indreptat impotriva Europei Occidentale, gigantul Gazprom impunandu-se ca unul dintre numele de referinta in furnizarea si transportul de gaze spre pietele din Vest.

In tot acest timp, in paralel, tensiunea din Caucazul de Sud mocnea un conflict aprins inca de la sfarsitul primului razboi mondial, cand printr-o decizie arbitrara guvernul bolsevic a decis ruperea teritoriului locuit de osetini in doua, cu partea de nord intrand in administrarea Moscovei, pentru ca sudul sa fie lasat in mod deliberat in componenta Georgiei, devenita dupa 1922 Republica Socialista Sovietica Gruzina.

Dupa inghetul ideologic impus in perioada sovietica, Cutia Pandorei a fost deschisa din nou in Caucaz la sfarsitul anilor 80 cand, sub impulsul reformelor initiate la centru de Mihail Gorbaciov, au reaparut in prim plan vechile tensiuni locale si dispute inter-etnice: Cecenia, Abhazia, Adjaria, Nagorno-Karabah si Osetia de Sud.

Radacinile conflictului din Osetia de Sud dateaza inca din timpul razboiului civil din Rusia (1918-1921), cand osetinii si-au acordat sprijinul bolsevicilor in disputa acestora cu guvernul mensevic de la Tbilisi. Conflictul dintre cele doua parti a reizbucnit la sfarsitul anilor 80, cand georgienii au initiat o campanie puternica de purificare etnica in nordul tarii, principalii vizati fiind osetinii. Motivatia liderilor georgieni de a-i epura pe osetini a fost explicata de acestia prin necesitatea de a pune capat aspiratiilor Osetiei de Sud de a-si declarat autonomia fata de Georgia si de a se uni cu partea de nord, componenta a Federatiei Ruse.

Conflictul dintre cele doua parti, gruzina si osetina, a capatat noi dimensiuni in vara anului 1991, odata cu adoptarea la Tbilisi a unei noi legi privind acordarea cetateniei pentru populatia de pe teritoriul georgian, aceasta avand un puternic caracter selectiv si mai ales discriminatoriu fata de minoritatile non-gruzine, principalii vizati fiind osetinii si abhazii, nevorbitori ai limbii oficiale.

Atunci, ca si acum, solutia finala a fost reprezentata de infruntarea armata dintre cele doua tabere, rezultatul fiind unul regretabil din punctul de vedere al pierderilor de vieti omenesti, al exodului masiv de osetieni in partea de nord a Caucazului.

Acest proces a inceput inca din octombrie 1991, pana la inceputul anului 1992 nu mai putin de 83.000 de osetini parasindu-si vechile asezaminte. A urmat la 19 ianuarie 1992 organizarea unui referendum in Osetia de Sud pentru sustinerea independentei si integrarii republicii cu tendinte separatiste in nou aparuta Federatie Rusa. Din acel moment Osetia de Sud si-a declarat separarea fata de guvernul central de la Tbilisi, nationalistii Alan Chochiev si Oleg Teziyev sustinand independenta de facto a republicii.

Cu toate acestea relatiile dintre Georgia si regimul speratist de la Tskinvali au cunoscut o ameliorare in perioada anilor 90, deblocandu-se odata cu disparitia liderilor nationalisti, Zviad Gamsahurdia in cazul Georgiei si a conducerii bicefale din Osetia de Sud, cu Chochiev si Teziyev in prim-planul vietii politice.

Eduard Sevardnazde si omologul sau Lyudvig Chibirov au deblocat relatiile dintre cele doua parti, dupa ce fostul ministru de externe al URSS si prim-secretar al Partidului Comunist din Georgia a inteles ca in conditiile prezentei trupelor ruse, asa-zis de mentinere a pacii in Osetia de Sud, administratia de la Tbilisi nu poate rezolva situatia printr-o actiune de forta, lucru total ignorat in august 2008 de Mihail Saakasvili.

Relatiile Georgiei cu Rusia au fost tensionate pe toata perioada anilor 90, oficialii de la Tbilisi acuzand deschis Moscova ca sprijina regimurile separatiste din Abhazia si Osetia de Sud, alimentand astfel starea de instabilitate politica de pe teritoriul statului gruzin. Administratia de la Kremlin a intarit aceasta stare de tenstiune printr-o masura ce a starnit la sfarsitul anului 2000 indignarea guvernului georgian. Rusia a luat masura de a aplica un regim special de vize pentru cetatenii georgieni care doreau sa intre pe teritoriul Federatiei, diferit de cel aplicat pentru celelalte state din regiune sau pentru abhazi si osetini.

Georgia a raspuns acestei provocari in octombrie 2001 printr-o actiune de forta, un grup mixt de mercenari gruzini si ceceni, aflati sub conducerea lui Ruslan Gelaev, au provocat mai multe incidente si atacuri armate in valea Kodori, demilitarizata la acea data. Ca pe o tabla de sah, Rusia a mutat imediat prin suplimentarea fortelor de mentinere a pacii aflate in regiune sub mandat CSI.

In aceste conditii chestiunea retragerii trupelor federale de pe teritoriul Georgiei a devenit o constanta a relatiilor dintre cele doua state in a doua parte a anilor 90, negocierile fiind reluate cu un si mai mare interes din partea administratiei de la Tbilisi care a preluat puterea in noiembrie 2003 in urma Revolutiei Trandafirilor.

Astfel, in primavara anului 2005. ministrul de externe georgian Salome Zurabisvili si omologul sau rus Sergei Lavrov au semnat la Moscova un acord privind retragerea trupelor ruse de pe teritoriul Georgiei pana in 2008. Partea a intelegerii, Georgia si-a dat acordul verbal de a nu permite niciunui stat tert de a desfasura trupe pe teritoriul sau in toata aceasta perioada.

Pentru a iesi de sub presiunea exercitata de Rusia in nordul Caucazului prin sustinerea regimurilor de la Tskinvali si Sukhumi, Georgia a cautat sa-si orienteze politicile externe catre Occident si in special catre Statele Unite, administratia Sevardnazde beneficiind in perioada conducerii lui Bill Clinton de importante ajutoare economice din partea Washingtonului. Prin atragerea americanilor in Caucaz, georgienii au sperat ca vor determina Rusia sa se dezica de sprijinul acordat separatistilor din Abhazia si Osetia de Sud.

Urmarind aceasta directie Georgia a sperat ca va primi alaturi de Ucraina lumina verde pentru inceperea procesului de aderare la NATO, cu ocazia Summitul organizat in aprilie 2008 la Bucuresti, decizia de amanare determinand administratia de la Tbilisi sa revine la o pozitie de forta vis-a-vis de problema osetina. Cunoscut pentru aspiratiile sale nationaliste si bogata carisma, liderul georgian Mihail Saakasvili a incercat o pozitie de forta in Osetia de Sud dupa modelul impus cu succes in Adjaria la inceputul anului 2004.
Daca atunci Rusia nu a raspuns inlaturarii regimului Aslan Abashidze, pozitionarea strategica a Osetiei de Sud a determinat reactia violenta de invadare a teritoriului georgian de catre trupele federale regulate. Mii de morti, alti zeci de mii de oameni refugiati din zonele de conflict si problema suveranitatii teritoriale a Georgiei. Concluzia? Rusia si-a afirmat o data in plus dorinta de a reveni pe harta actorilor internationali ca o mare putere, in principal militara, operatiunile din Osetia de Sud si Georgia nefiind altceva decat un simplu spectacol din partea Moscovei, un fel de incordare a muschilor in fata Occidentului tot mai amenintator pentru Kremlin.

Note:

1Julian Birch, Ossetiya – land of uncertain frontiers and manipulative elites, in Central Asian Survey, 18 (4), Decembrie 1999, p.501.

2Jean Radvany, Vent Americain au Caucasse, in Geopolitique, 79, Iulie-Septembrie 2002, p.27.

3RFE/RL, 30 mai 2005.

4Charles King, A Rose among thorns: Georgia makes good, in Foreign Affairs, Martie/Aprilie 2004.

Spune-ti parerea, opinia ta conteaza