Opinii

Enigma Politehnicii Timisoara

Fotbalul romanesc nu duce lipsa de subiecte nici daca s-ar porni maine uraganul Gustav. Asta e clar. Chiar ma gandeam cine, ce a mai scris despre olimpicii de la Beijing, despre Ana Maria Branza spre exemplu, sau despre Sandra Izbasa, sau Alina Dumitru si altii care reprezinta tricolorul cu cinste aproape in anonimat. Dar sa revenim la borsul cel de toate zilele, fotbalul romanesc, denumit de mine intr-un articol anterior ‘telenovela si manea’. De aceasta data furtuna vine din Vest, mai precis din Timisoara, unde doua persoane fizice isi revendica palmaresul, istoria, culorile uneia juridice, in speta clubul de fotbal Politehnica Timisoara, denumita in continuare pe scurt Poli.

Povestea incepe undeva in negurosii ani ai tranzitiei postdecembriste, cand un anume om de afaceri de origine italiana a preluat echipa Poli Timisoara, pe atunci participanta in prima liga interna. Element care trebuie retinut pentru ceea ce urmeaza. Investitor atipic acest italian din moment ce plecand de la un punct sa-i spunem zero, echipa a coborat pana intr-acolo incat nu numai ca nu a reusit sa se mentina in plutonul primei divizii, dar a tot retrogradat pana in a IV-a liga. Repet, vorbim de acea Poli care juca in anii 70-80 cu Celtic Glasgow, Atletico si Real Madrid in cupele europene. Si mai interesant este faptul ca respectiva echipa, Poli Timisoara in speta, isi disputa meciurile de pe teren propriu (asa stiam eu cel putin cand era liga a III-a) undeva prin Bucuresti ! …

…Bucuresti din care porneste cealalta jumatate a povestii. Astfel se facea ca la inceputul anilor 2000 sa promoveze in primul esalon o anume AEK Bucuresti, condusa la vremea respectiva de fostul international Anton Dobos, care s-a constituit pe scheletul echipei Rocar. Fara suporteri si o baza sportiva proprie, conducatorii acestei AEK de Dambovita si-au spus ca cel mai potrivit ar fi sa importe ceva fotbal si in Banat, la vremea respectiva Timisoara avand echipa locala in Divizia B, cu un pas spre C chiar. Si asa in peisaj a aparut Poli AEK Timisoara. Imi amintesc si acum de entuziasmul populatiei locale, unul de altfel justificat pana la un anumit punct. Sa vezi fotbal de prima liga dupa cativa ani buni de seceta era chiar un lucru putin sperat.

Anii au trecut, vremurile s-au schimbat si situatia celor doua surori vitrege, Poli AEK si Poli cea adevarata s-a schimbat radical. Daca prima a devenit o animatoare cu pretentii in Liga 1, cea din urma s-a tot scufundat in noroaiele ligilor inferioare, sub patronajul aceluias atipic investitor italian, care dupa toate probabilitatile si-a propus stabilirea unei noi paradigme in domeniul afacerilor. Acum noii patroni ai echipei fanion si-au pus problema in felul urmator: “bine, bine, avem echipa, avem suporteri, dar ce sa facem pentru a scapa de acel deja incomod AEK din titulatura?”. Si au propus respectivului italian transferul palmaresului, istoriei si culorilor, de parca toate acestea ar fi doua fisiere .doc intr-un director de PC.

De aici tot scandalul dintre cele doua parti cu termene de judecata, instante interne si internationale, decizii, recursuri si asa mai departe, pana cand Poli AEK a devenit Poli Stiinta si, in cele din urma, FCU Timisoara, creand mari confuzii pentru toti cei implicati in fenomen, sportivi, jurnalisti si microbisti deopotriva. Aceasta s-a accentuat si mai mult cand s-au contestat chiar si nuantele de violet, situatia devenind de-a lu’ Mitica fara doar si poate.

Cine are dreptate pana la urma? Italianul chiar daca s-a dovedit un investitor falimentar, dezinteresat si lipsit de orice pasiune pentru fenomenul fotbalistic detine de bine, de rau adevarata echipa Poli Timisoara, oricat ar contesta aceasta suporterii banateni. Si unde-i lege nu prea e loc de tocmeala, ‘macaroana’ (asa cum ii alinta cineva cunoscut pe italieni) poate duce echipa si in campionatul judetean. De cealalta parte, nu prea este de inteles interesul si initiativa celor de la noua echipa FCU, fosta AEK, fosta Poli Stiinta, care in loc sa-si asume trecutul recent si istoria scurta a ultimilor ani, umbla dupa potcoave de cai aproape morti.

Pana la urma este ca si cum cineva mi-ar trimite intr-o zi un e-mail si mi-ar spune ca tocmai ce si-a facut un blog cu numele ‘Eu sunt cronicar’ si ca fiind foarte asemanator cu al meu, ba mai mult gazduit tot de WordPress, ar vrea sa-i transfer lui toate materialele mele de pana acum, ca violetul lui e mai violet decat al meu. Cam despre asta e vorba si cu palmaresul, istoria si culorile unui club, acesta trebuind sa fie asumate indiferent daca celor din urbea respectiva le convine sau nu ca echipa lor cea reala se afla undeva naufragiata in Liga IV. Este trist ca s-a ajuns aici, dar istoria trebuie asumata cu realism pana la capt, chiar daca uneori ne place sau nu prea.

Spune-ti parerea, opinia ta conteaza