Tenis

Savoarea Cupei Davis

Tenisul este un sport frumos si nobil prin excelenta. Chiar daca in timp si-a pierdut titlul de ‘sport alb’, intrecerea jucatorilor cu rachete de o parte si de alta a fileului a ramas la fel de fascinanta. Mai mult decat atat putem spune, fara sa gresim, ca tenisul s-a adaptat din mers la noile cerinte si tendinte, culorile calde de pe tricourile jucatorilor si eleganta echipamentelor reprezentantelor sexului frumos oferind disciplinei o noua cromatica. La toate acestea se adauga incrancenarea disputelor pe echipe din Cupa Davis, o competitie care da o noua dimensiune tenisului, priceperea si determinarea jucatorilor imbinandu-se cu pasiunea si trairea fiecarui punct pana la cele mai inalte cote.

In anii 90 echipa de Cupa Davis a Romaniei s-a confundat practic cu persoana si mai ales personalitatea lui Andrei Pavel, un jucator talentat si chiar genial in unele momente critice ale meciurilor cu miza. Calit in dificilele confruntari din Grupa Euro/Africana, ‘Cneazul’ a contribuit decisiv la calificarea echipei Romaniei in Grupa Mondiala in toamna ploioasa a anului 1996, dupa un 3-2 cu Belgia la Bucuresti.

Personal a fost primul meci de Cupa Davis pe care l-am vazut integral si mai ales l-am trait. Pavel si Voinea in lupta cu Dewulf si Van Herck. A urmat prezenta Romaniei dupa multi ani in Grupa Mondiala, Polivalenta din Capitala fiind asaltata de fani la meciul cu Olanda din februarie. A fost una dintre cele mai disputate si incrancenate dispute din anii 90, Adrian Voinea ratand cateva mingi de meci in jocul patru contra lui Jan Siemerink, mingi care probabil vor ramane pentru totdeauna probabil in memoria iubitorului de tenis.

A urmat barajul pierdut cu Rusia, dar in care Andrei Pavel si-a aratat din nou clasa, castigand atat la dublu, in pereche cu Gabi Trifu, cat si la simplu in fata marelui Yevgeny Kafelnikov. Atentie, meciul se disputa in sala pe suprafata rapida la Moscova.

Meciul din Zimbabwe a ramas de antologie, ‘Cneazul’ facand istorie cu fratii Black chiar pe terenul acestora. Dupa trei ani de la aceasta izbanda, in 2003, Romania a repurtat, dupa mine cel putin, cea mai mare victorie din ultimul deceniu, invingand in deplasare, dramatic, incomoda echipa a Ecuadorului.

Fara Pavel, accidentat in acel moment, Romania a mizat la simplu pe experienta lui Razvan Sabau, jucator reactivat in acel moment in circuitul echipei de Cupa Davis, si pe tanarul Victor Hanescu. Fiecare dintre cei doi au castigat un meci de simplu in fata lui Giovanni Lapentti. Marea surpriza a venit insa la dublu, unde fara perechea deja consacrata Pavel/Trifu, capitanul nejucator Florin Segarceanu a mizat pe tinerii, extrem de tinerii, Florin Mergea si Horia Tecau.

Meciul dintre campionii de juniori de la Wimbledon si fratii Lapentti se poate inscrie fara probleme in cartea de aur a istoriei tenisului si Cupei Davis. Un meci de o asemenea incarcatura emotionala si dramatism rar se pot vedea in orice sport chiar. Avand de partea lor talentul nativ si nebunia tineretii, cei doi romani au facut abstractie de ostilitatea publicului local din Quito si de imaginea adversarilor aflati de cealalta parte a fileului, pentru a se impune cu un neverosimil 7-6(2), 1-6, 6-3, 3-6, 13-11. Era undeva spre 4 dimineata la Bucuresti cand s-a terminat acest meci si un cuvant cred ca ne-a ramas fiecaruia de atunci in minte: ‘Tupeu’. Si intr-adevar Mergea si Tecau au demonstrat lumii intregi ca prin daruire dusa pana la extrem si tupeul pozitiv atat de necesar pot fi trecute toate obstacolele.

Fiecare meci de Cupa Davis este special in felul sau, indiferent de suprafata terenului, numele tarii sau al adversarilor. Tenisul in Cupa Davis se metamorfozeaza intr-un soi arta nationala, jucatorii devenind de o parte si de alta a fileului cei mai buni ambasadori ai natiunii si culturii lor.

Spune-ti parerea, opinia ta conteaza