Tenis

Viitorul suna bine cu Luncanu si Copil

Dupa retrogradarea Romaniei din Grupa Mondiala a Cupei Davis si bataile pe linie incasate la Openul de la Bucuresti multi ar inclina sa creada ca tenisul romanesc masculin este intr-un fel de moarte clinica.

tenis

Personal nu cred ca putem vorbi despre asa ceva si am sa explic in randurile urmatoare de ce. In primul rand nu trebuie sa ne furam caciula amagindu-ne ca locul nostru in Grupa Mondiala era unul foarte solid. Sa ne amintim numai de nenumaratele baraje cu Ecuador, Canada, Coreea de Sud, Japonia sau India, cand numai mana sortilor, a lui Andrei Pavel sau a celorlalti baieti din echipa a facut sa ramanem in elita.

Cum bine spunea chiar Cneazul: “e bine sa mai si cadem, pentru a avea din nou de unde urca”. Corecta asertiunea lui Andrei, dar cu cine ne vom ridica din nou in elita? Raspunsul este cat se poate de simplu si nu trebuie cautat mai departe de zilele acestea, cand doi tineri jucatori au oferit evolutii promitatoare la Open Romania de la Arenele BNR.

Petru-Alexandru Luncanu si Marius Copil, caci la ei ma refer, consider ca reprezinta viitorul tenisului masculin romanesc si al echipei de Cupa Davis, bineinteles alaturi de Horia Tecau la dublu si experienta lui Victor Hanescu in meciurile cu miza.

Desi a pierdut intalnirea cu Marcel Granollers, stangaciul Luncanu i-a oferit oponentului sau o replica impresionanta, avand taria sa castige un set in tie-break. In ceea ce-l priveste pe Copil acesta si-a depasit chiar cu mult mai mult locul 546 din ierarhia mondiala, trecand in primul tur de un apatic Victor Crivoi, pentru a ceda dramatic, in optimi, in fata spaniolului Ruben Ramirez Hidalgo.

Asadar viitorul nu este deloc compromis, ba dimpotriva, putem renaste mult mai repede decat ne-am astepta cu totii. Depinde in continuare de tinerii jucatori, strategia pe care o vor aborda in circuitul mondial, si nu in ultimul rand de sprijinul pe care il vor primi din partea tuturor, familie, federatie, sponsori, public.

Personal consider ca cei doi vor fi in maxim cinci ani obisnuiti ai topului 100 mondial si jucatori de baza in echipa de Cupa Davis.

Spune-ti parerea, opinia ta conteaza