Superbike

Spies si Haga, final de infarct la Magny-Cours

Cursa de infarct, duminica, pe circuitul francez de la Magny-Cours in mansa inaugurala a penultimei etape a Campionatului Mondial de Superbike, americanul Ben Spies si japonezul Noriyuki Haga oferind un duel de zile mari.

Spies (stanga) si Haga (dreapta)
Spies (stanga) si Haga (dreapta)

In cele din urma castig de cauza a avut Ben Spies, pilotul de la Yamaha controland cursa de la inceput si pana la sfarsit. Ultimul tur a fost insa electrizant, Haga fiind foarte aproape de a-l depasi pe fostul campion din AMA Superbike.

La final doar 181 miimi de secunda i-au despartit pe cei doi pretendenti la coroana suprema in WSBK, podiumul fiind completat de ‘Imparatul Roman’ Max Biaggi.

Dupa prima cursa de la Magny-Cours la sefia campionatului a urcat Ben Spies, cu un total de 413 puncte, Nori Haga coborand pe doi, cu 411 puncte.

Debutul cursei din Hexagon i-a gasit desprinsi in grupul de frunte pe Ben Spies, Jonathan Rea, Max Biaggi si Noriyuki Haga. In turul 7 din cele 23 programate Rea s-a retras la boxele echipei sale Ten Kate Honda cu probleme mecanice, astfel ca lupta pentru victorie a continuat in trei.

Ramas in trena lui Biaggi, niponul Haga a dat atacul decisiv asupra ‘Corsarului Negru’ cu sapte tururi inaintea finalului, dupa care s-a napustit ca un taifun asupra americanului Spies, scapat in lider detasat pana in acel moment.

Zecime cu zecime Haga a recuperat ecartul dintre el si americanul de la Yamaha, dar in final a preferat sa joace cartea prudentei in detrimentul unui atac kamikaze asa cum si-a obisnuit fanii de-a lungul carierei sale.

UPDATE:  Haga si-a luat revansa in cursa secunda, cand s-a instalat la conducere inca din turul secund, dupa ce a transat disputa cu Biaggi. In spatele celor doi au ramas Rea si Spies, acesta din urma pierzand teren important pe masura acoperirii celor 23 tururi programate.

La final podiumul a fost intregit de Haga, Biaggi si Rea, japonezul de la Ducati revenind la sefia clasamentului general, unde are un avans de 10 puncte in fata lui Spies, cu doua curse ramase pana la finalul sezonului.

© Articolul a fost publicat in ziarul electronic Onlinesport.ro

Spune-ti parerea, opinia ta conteaza