Opinii Politice

Cupa (A)fricii intre Natiuni

O data la fiecare doi ani continentul negru organizeaza Cupa Africii pe Natiuni, a treia competitie ca valoare din lume, dupa Campionatul European si Copa America. Cele mai bune 16 selectionate si cei mai valorosi jucatori, multi dintre ei cu contracte importante la marile cluburi europene, joaca pentru gloria sportiva, bucuria fanilor si, nu in ultimul rand, pentru transmiterea unui mesaj de pace si solidaritate intre popoarele africane.
Angola a primit organizarea editiei cu numarul 27 si multi au ridicat la momentul deciziei problema securitatii echipelor participante. Cu traditia negativa a celor 27 ani de razboi civil nici nu se putea altfel, dar chiar si asa organizatorii au dat asigurari ca evenimentul se va desfasura in cele mai bune si sigure conditii. Numai ca din ecuatie a fost uitat elementul Cabinda, o enclava semi-autonoma din nordul Angolei, unde au fost programate meciurile Grupei B.
Profitand de mediatizarea evenimentului, fortele separatiste locale care militeaza pentru obtinerea independentei de regimul de la Luanda au lansat un atac armat incalificabil asupra autocarului echipie nationale a statului Togo, actiune soldata cu moartea unei persoane si ranirea altor sase, printre care si a doi fotbalisti.
Astfel, Cupa Africii pe Natiuni devine, cel putin pentru aceasta editie, Cupa (a) fricii, iar mesajul de pace si reconciliere se pare ca nu a ajuns nici pe departe la urechile liderilor Frontului de Eliberare din Cabinda, responsabil pentru atacul de la granita cu Republica Democrata Congo. Fara a intra prea mult in chestiuni politice trebuie amintit, pe scurt, contextul politic din Angola si Cabinda, doua entitati aflate istoric pe picior de conflict.
Alipita de portughezi la teritoriul angolez la 300 ani dupa prima explorare a statului actual Angola, enclava Cabinda a ramas dintotdeauna in opozitie cu Luanda. P rincipalul punct de interes in jurul Cabindei este reprezentat de bogatiile subterane importante, cifrele vorbind de 1 milion barili de petrol pe zi care sunt scosi la suprafata. O cantitate enorma daca tinem cont de continent si situatia socio-economica a regiunii.
Atacul sangeros din Cabinda pune din nou intr-o lumina defavorabila Africa si ridica alte semne de intrebare in perspectiva turneului final al Cupei Mondiale din Africa de Sud. Totul pe fondul unei initiative sustinute a FIFA de a demontra contrariul, ca Africa a devenit un teritoriu sigur, care se poate dezvolta in pace si armonie. Marturie in acest sens stau Cupa Confederatiilor din 2009 si turneele finale ale Campionatelor Mondiale U-20 (Egipt) si U-17 (Nigeria).
Cu toate acestea Africa ramane departe de a-si rezolvat situatiile conflictuale. Sa nu uitam de Somalia si problema pirateriei maritime din zona Golfului Aden. Problema refugiatilor din Darfur este departe de a fi solutionata. Raliul Dakar a parasit fortat continentul negru din cauza amenintarilor teroriste din zona Mali si Mauritania. Burundi, Rwanda, Congo sunt si acum zone sensibile, unde ranile provocate de razboaiele civile nu sunt nici pe departe vindecate complet.
Sa speram ca fotbalul va reusi pana la urma sa aduca, macar pentru urmatoarele 21 zile, o farama de liniste si armonie pentru Africa. Este timpul ca in locul armelor cuvantul sa-l aiba jucatorii din teren, iar spectacolul mortii sa fie inlocuit cu dansul vesel al fanilor din tribune.

O data la fiecare doi ani continentul negru organizeaza Cupa Africii pe Natiuni, a treia competitie ca valoare din lume, dupa Campionatul European si Copa America. Cele mai bune 16 selectionate si cei mai valorosi jucatori, multi dintre ei cu contracte importante la marile cluburi europene, joaca pentru gloria sportiva, bucuria fanilor si, nu in ultimul rand, pentru transmiterea unui mesaj de pace si solidaritate intre popoarele africane.

Angola a primit organizarea editiei cu numarul 27 si multi au ridicat la momentul deciziei problema securitatii echipelor participante. Cu traditia negativa a celor 27 ani de razboi civil nici nu se putea altfel, dar chiar si asa organizatorii au dat asigurari ca evenimentul se va desfasura in cele mai bune si sigure conditii. Numai ca din ecuatie a fost uitat elementul Cabinda, o enclava semi-autonoma din nordul Angolei, unde au fost programate meciurile Grupei B.

Profitand de mediatizarea evenimentului, fortele separatiste locale care militeaza pentru obtinerea independentei de regimul de la Luanda au lansat un atac armat incalificabil asupra autocarului echipie nationale a statului Togo, actiune soldata cu moartea unei persoane si ranirea altor sase, printre care si a doi fotbalisti.

Astfel, Cupa Africii pe Natiuni devine, cel putin pentru aceasta editie, Cupa (a)fricii, iar mesajul de pace si reconciliere se pare ca nu a ajuns nici pe departe la urechile liderilor Frontului de Eliberare din Cabinda, responsabil pentru atacul de la granita cu Republica Democrata Congo. Fara a intra prea mult in chestiuni politice trebuie amintit, pe scurt, contextul politic din Angola si Cabinda, doua entitati aflate istoric pe picior de conflict.

Alipita de portughezi la teritoriul angolez la 300 ani dupa prima explorare a statului actual Angola, enclava Cabinda a ramas dintotdeauna in opozitie cu Luanda. Principalul punct de interes din jurul Cabindei este reprezentat de bogatiile subterane importante, cifrele vorbind de 1 milion barili de petrol pe zi care sunt scosi la suprafata. O cantitate enorma daca tinem cont de continent si situatia socio-economica a regiunii. Pe de alta parte nici fortele guvernamentale angoleze nu sunt straine de actiuni abuzive, bazate pe forta, intimidare si incalcarea regulilor elementare ale drepturilor omului.

Atacul sangeros din Cabinda pune din nou intr-o lumina defavorabila Africa si ridica alte semne de intrebare in perspectiva turneului final al Cupei Mondiale din Africa de Sud. Totul pe fondul unei initiative sustinute a FIFA de a demontra contrariul, ca Africa a devenit un teritoriu sigur, care se poate dezvolta in pace si armonie. Marturie in acest sens stau Cupa Confederatiilor din 2009 si turneele finale ale Campionatelor Mondiale U-20 (Egipt) si U-17 (Nigeria), incercari din partea forului fotbalistic mondial de a repune Africa intr-o lumina favorabila.

Cu toate acestea continentul african ramane departe de a-si rezolvat situatiile conflictuale. Sa nu uitam de Somalia si problema pirateriei maritime din zona Golfului Aden. Problema refugiatilor din Darfur este la fel departe de a fi solutionata. Raliul Dakar a parasit fortat continentul negru din cauza amenintarilor teroriste din zona Mali si Mauritania. Burundi, Rwanda, Congo sunt si acum zone sensibile, unde ranile provocate de razboaiele civile nu sunt nici pe departe vindecate complet.

Sa speram ca fotbalul va reusi pana la urma sa aduca, macar pentru urmatoarele 21 zile, o farama de liniste si armonie pentru Africa. Este timpul ca in locul armelor sa vorbeasca jucatorii din teren, iar spectacolul mortii sa fie inlocuit cu dansul vesel al fanilor din tribune.

Spune-ti parerea, opinia ta conteaza