Linux

Linux Mint – Helena. Scurta prezentare

Am scris intr-un material anterior ca Ubuntu 9.10 este cea mai buna distributie Linux. Stabilitatea este punctul de rezistenta, apoi vine aspectul atragator, numeroasele programe open-source care iti stau la dispozitie la doar un click departare si multe altele care se descopera pe parcurs.

Nu mi-am schimbat pararea despre Ubuntu nici acum si va ramane in continuare distributia mea preferata. Cateva probleme hardware la desktop-ul meu m-au determinat inclusiv sa iau in calcul testarea componentelor pe alte sisteme si astfel am ajuns ca intr-o singura sa lucrez cu trei astfel de OS-uri.

Am inceput dimineata cu Ubuntu 9.10, am continuat incercand sa instalez versiunea Beta 2 la Lucid Lynx (10.04), evolutie care va fi lansata oficial pe 29 aprilie, am trecut o scurta perioada de timp prin Pardus (o distributie foarte solida realizata de turci si care merita in viitor mai multa atentia; ca o paranteza in paranteaza trebuie sa spus ca nu prea sunt obisnuit cu mediul grafic KDE, de aici si retinerea fata de acest Pardus, care in rest mi-a facut o impresie foarte buna), pentru ca intr-un final sa ajung la Linux Mint.

Recomandarile acestei distributii sunt numeroase si foarte bune in general. Se vorbeste de Linux Mint din ce in ce mai mult pe Forum, dar si pe bloguri.

Procesul de instalare este identic cu cel al Ubuntu: imagine ISO descarcata de pe site-ul oficial, arsa pe cd, boot de pe cd, partitionare, instalare pe tot hdd-ul (am ales varianta cea mai simpla din motive ce au tinut de testarea componentei care in trecutul recent a facut probleme pe Ubuntu).

Instalarea in sine urmeaza identic pasii din Ubuntu, noutatile venind abia la final, cand schimbarea cromatica si de look este evidenta. Verde in loc de maro, un desktop cu un singur panou in partea de jos, in loc de doua ca in Ubuntu.

Evident ca se pot face doua si in Mint, cum la fel de bine se poate face unu si in Ubuntu. Spre deosebire de distributia dezvoltata de Canonical, Linux Mint vine cu o serie de codecuri si pachete gata instalate, cel mai important fiind flash playerul.

Linux Mint face parte practic din aceeasi familie cu Debian si Ubuntu, de aici si pachetele de soft comune, la care se adauga cateva optiuni suplimentare care ii dau un plus in opinia mea, una dintre acestea fiind Mint Tools.

Pana la aparitia Ubuntu 10.04 mi-am propus sa testez acest Linux Mint 8 “Helena”, care se comporta surprinzator de bine. Unii spun ca ar fi in realitate un Ubuntu ‘tunat’ si chiar daca e asa, ca fan Ubuntu nu am nimic de obiectat atata timp cat se dovedeste fiabil.

P.S. E primavara, deci se poarta verdele! 😉

Screenshot 18/01/08
Creative Commons License photo credit: Aaron Bassett

13 comments

  1. Foarte tare articolul. Abia astept sa se lanseze oficial acest Mint. Stii ce ma bucura cel mai tare? Toate sistemele astea facute in Linux si multe sunt FREE. Un lucru e sigur: MICROSOFT o sa dispara and we all like the sound of that.

    1. Multumesc pentru apreciere. Mint 8 Helena este deja lansat si in scurt timp va aparea Mint 9 Isadora, dar asta dupa ce pe 29 aprilie va fi scos oficial Ubuntu 10.04 LTS (long term service). Distributiile Linux nu numai ca sunt free, dar codul sursa este disponibil pentru oricine se pricepe sa dezvolte proiectul si asta e valabil pentru toate softurile open source. Altfel, te astept pe la mine sa vezi la lucru atat Mint cat si Ubuntu. 😉

  2. Va rog sa nu va suparati ca un incepator Linux (3luni) va sugereaza sa faceti mai mult decat o “scurta prezentare” a distributiei Linux Mint 8, deoarece merita din plin, chiar daca sunteti atasat si obiectiv si subiectiv de Ubuntu 9.10.

    Merita, pentru ca, fata de Ubuntu, este si mai prietenoasa cu incepatorii, avand preinstalate, pe langa codec-uri si flash, o clasificare de la 1 la 5 a update-urilor, o usurinta deosebita de a dezinstala aplicatiile nedorite, prin click dreapta din meniu, etc.

    Aceasta prezentare mai ampla ar fi de folos incepatorilor mai putin rabdatori in ale documentarii, care ar putea fi astfel mai usor atrasi catre open-source, de o distributie “de-a gata”.

    Va urez succes in continuare in promovarea Linux !

    1. Nu numai ca nu ma supar, dar chiar am sa fac o prezentare mai detaliata a Linux Mint, distributie pe care o folosesc si eu de cateva zile cu real succes.

      Dupa cateva luni bune de Ubuntu am descoperit Mint, si pot spune ca voi ramane atasat de el in continuare, argumentele expuse de tine mai sus reprezentand intr-adevar plusul Mint fata de Ubuntu.

      Ca un alt exemplu, Rhythmbox imi mergea destul de greu in Ubuntu, consumul de resurse fiind unul deloc de neglijat. Acolo am apelat la Exaile. In Mint insa am descoperit cu adevarat Rhythmbox la adevarata lui capacitate, ca sa nu mai spun de Mozilla Thunderbird care vine instalat ca default mail client in loc de Evolution. Si e doar un exemplu.

      Multumesc pentru sugestie si te mai astept pe blog pentru opinii, comentarii, critici 😉

  3. Ma bucur sa intalnesc o adevarata atitudine open-mind.
    O “folosesc” pe “Helena”, dar tot de pe forum.ubuntu.ro invat Linux.

    Asa sa va ajute Dumnezeu !

    1. Forumul Ubuntu este cea mai numeroasa si activa comunitate Linux din cate am vazut eu, iar pana acum incercarile de Forum pentru Linux Mint au cam fost sortite esecului. La un moment dat erau doua sau chiar mai multe forumuri. Corect ce spun?

  4. Asa este.

    Dar chiar zilele trecute, s-a produs o recristalizare a lor, rezultata din entuziasmul unui tanar de numai 16 ani si experienta, competenta unuia mai in “varsta”, de 30 ani, ale caror eforturi in acest sens au fost incununate de succes, prin recunoastere internationala.

    M-as bucura ca forumul Mint Romania sa mearga pe drumul deschis de parintele sau, Ubuntu Romania.

  5. Adresa este:
    http://www.linuxmint-ro.org/
    Aste indexata si pe site-ul Mint.
    Merci Dumy, pentru acest articol.
    Speram ca aceasta comunitate din Romania sa creasca, zilele acestea baietii au lucrat puternic la traducerea Mint 9, traducerea fiind completa.
    Sanatate si toate cele bune.

  6. @ coman norbert

    Placerea e de partea mea.

    Si eu astept cu nerabdare sa vad la lucru noul Mint 9.

    Toate cele bune si tie, si te mai astept pe blog. 😉

  7. Salut,

    As dori o mina de ajutor in ce priveste conectarea la un router wireless. Ma chinui de circa 3 luni cu ultimul Ubuntu, sa ma conectez la un router wireless (Edimax). Am un laptop HP 6730s, cu wireless incorporat si nu imi detecteaza semnalul de la router. Multumesc anticipat!

    1. Salut,

      De regula stiu ca Ubuntu sta foarte bine pe partea de network, fie conexiune normala (LAN) sau wireless, ambele fiind testate de mine cu succes. Ce m-a surprins placut la Linux (Ubuntu, Mint, Pardus, Peppermint, Lubuntu, Xubuntu – distributii pe care le-am testat pana acum) a fost sa vad ca-mi detecteaza conexiunea la internet (LAN si Wireless) inca din LIVE CD. La tine nu poate fi decat o problema din router si recomand sa mai intri o data in setarile lui si sa vezi ce si cum. Eu spre exemplu folosesc un router Qubs si mi-a mers din prima pe toate distributiile. Pe cablu normal iti merge conexiunea?

      Ca sprijin iti recomand aceste doua linkuri: http://forum.ubuntu.ro/viewtopic.php?pid=59441 si http://ubuntu-for-humans.blogspot.com/2010/04/how-to-connect-to-internet-from-ubuntu.html

  8. Salut! Mersi pentru raspuns! Nu ma asteptam sa imi raspunda cineva. O sa incerc deseara sa fac configurarile descrise in linkurile tale. Revin cu amanunte.

Spune-ti parerea, opinia ta conteaza