Snooker

Robertson, blondul australian care a triumfat la Crucible

Neil Robertson - The Melbourne Machine
Creative Commons License photo credit: zawtowers

Dupa 30 ani de la succesul canadianului Cliff Thornburn, australianul Neil Robertson a ridicat, marti dimineata, trofeul deasupra capului la Crucible, dupa o finala castigata, cu 18-13, in fata scotianului Graeme Dott.

Robertson este primul jucator din afara Regatului Unit care triumfa la Crucible dupa trei decenii si doar al doilea australian incoronat campion mondial. Primul a fost Horace Lindrum in 1952, jucator care a mai disputat alte trei finale, in 1936, 1937 si 1946, dar atunci turneului avea o alta desfasurare si deja vorbim despre perioada romantica a snookerului.

Cat despre victoria din acest an a lui Neil Robertson, spun doar ca a fost pe deplin meritata. A fost cel mai bun dintre cei buni si cele patru titluri castigate pana acum in circuitul mondial profesionist anuntau acest moment.

Nu stiu cati au pariat pe victoria blondului australian, dar acum ma gandesc ca break-ul maxim reusit la Openul Chinei din acest an nu a fost deloc intamplator pentru Neil.

Momentul decisiv al turneului de la Crucible s-a consumat pentru australian in meciul cu Martin Gould din optimile de finala, cand a revenit spectaculos si nesperat de la 5-11, castigand in joc decisiv.

Finala cu Dott a fost una echilibrata in primele doua sesiuni, dupa care Robertson a preluat controlul meciului, pe fondul mai multor erori nefortate aparute in jocul lui Dott.

Oboseala si-a facut aparitia de ambele parti in final, dar Robertson a demonstrat ca este jucatorul mai lucid, mai adunat pe lovituri, care in cele din urma a meritat sa triumfe.

Titlurile cucerite de Neil Robertson in cariera:

2006, Marele Premiu, finala cu Jamie Cope

2007, Openul Galez, finala cu Andrew Higginson (decisa in joc decisiv)

2008, Campionatul Bahrainului, finala cu Matthew Stevens

2009, Marele Premiu, finala cu Ding Junhui

2010, Campionatul Mondial, finala cu Graeme Dott

Spune-ti parerea, opinia ta conteaza