Diverse

Africa de Sud si-a facut datoria pana la capat. Franta, o crunta dezamagire

Soccer World Cup 2010 Fest
Creative Commons License photo credit: Axel Bührmann

Victorie de palmares pentru reprezentativa Bafana Bafana, marti, in ultimul meci din Grupa A a turneului final, Africa de Sud invingand Franta, cu 2-1 (2-0), la capatul unui meci dominat de gazdele Cupei Mondiale.

Khumalo a deschis scorul in minutul 22, pentru ca Mphela sa majoreze avantajul cu sase minute inaintea pauzei. Dupa o prestatie dezamagitoare, francezii au reusit golul de onoare prin Malouda in minutul 70.

Meciul a fost transmis in direct pe Onlinesport

Dupa ce in ultimele zile s-au intrecut in grosolanii una mai mare ca alta, de la jignirea antrenorului si pana la organizarea unei greve ad hoc chiar in cantonament, francezii nu au avut nicio problema in a se face de ras si pe dreptunghiul verde la Bloemfontein.

Aveau nevoie de victorie la trei goluri diferenta in fata Africii de Sud pentru a spera la calificarea in optimi prin jocul rezultatului din celelalt meci al grupei, dar prestatia din teren le-a tradat cocosilor dorinta de a merge cat mai repede acasa.

Inceputul meciului le-a apartinut gazdelor, care au jucat cu entuziasm, avand o posesie superioara. Chiar si asa, cei care s-au apropiat amenintator de poarta au fost francezii, Gignac cautand, in minutul 5, coltul scurt cu un sut din interiorul careului.

Dupa un prim sfert de ora fara actiuni notabile, francezii au iesit mai mult la joc, punand usor stapanire pe centrul terenului. In atac insa lucrurile au ramas la stadiul de dorinta si imprecizie, Cisse remarcandu-se prin doua semnalizari consecutive in pozitie afara din joc.

Gazdele au reusit deschiderea scorului in minutul 22 cand, in urma unui corner executat de Pienaar, fundasul Khumalo s-a inaltat de langa Diaby si a trimis cu umarul in poarta abandonata de Lloris. Un Lloris care de altfel poarta mare parte din vina pentru gol, iesind gresit pe centrare.

Replica Frantei nu a intarziat sa apara, Gignac sutand putin pe langa poarta dupa o cursa personala. Dupa alte doua minute, mai precis in minutul 25, Cisse a pornit cu mingea la pocior pe dreapta, sutul sau din alergare trecand pe langa poarta.

Dezastrul pentru francezi a prins contur in minutul 28, cand Gourcuff a primit cartonas rosu direct in urma unui duel aerian in careul advers. Centralul columbian Carlos Ruiz l-a penalizat pe francez pentru un cot aplicat in gatul lui Mokoena.

Profitand de omul in plus pe teren, sud-africanii s-au instalat cu arme si bagaje in jumatatea franceza, presand intens poarta lui Lloris. Astfel, golul doi a venit aproape de la sine, Mphela reluand in minutul 39 din doi metri o centrare venita de pe stanga. Diaby a gresit in prealabil, degajand gresit balonul spre propria poarta.

La fel ca si la primul gol, francezii au replicat aproape imediat, Josephs respingand cu un reflex de zile mari devierea subtila a lui Gallas din sase metri.

Cu un minut inaintea pauzei putea fi 3-0 pentru gazde, Lloris respingand cu varful degetelor mingea trimisa la coltul lung de Mphela.

Raymond Domenech a mutat la pauza prin introducerea lui Malouda in locul lui Gignac, dar cei careu au continuat sa preseze au fost tot sud-africanii.

La doar sase minute de la reluarea jocului, Pienaar il gaseste ideal cu o pasa printre fundasii adversi pe Mphela, acesta ramane singur cu Lloris, dar mingea mangaie transversala inainte sa paraseasca suprafata de joc.

Cisse si-a incercat sutul din afara careului inainte de a-i lasa locul in teren lui Henry (min.55), dupa care gazdele au ratat o mare ocazie prin Mphela. Acesta a patruns pe dreapta in careu, si-a inchis unghiul si a trimis in cele din urma pe langa poarta.

Ocazia din minutul 63 a fost precedata de un sut al aceluias jucator, care l-a intrebuintat pe Lloris cu o executie din afara careului.

Franta a spart gheata la acest turneu final in minutul 70, cand Malouda a reluat din fata portii pasa primita din lateral dreapta de la Ribery.

A fost o faza de contraatac pe care francezii au speculat-o la maxim, spre dezamagirea sud-africanilor, ale caror sperante pentru calificarea in optimi se vedeau naruite.

Sud-africanii au trecut pe langa 3-1 in finalul meciului, cand Lloris a intervenit providential in fata lui Tshabalala.

Aceasta este prima victorie a Africii de Sud in fata Frantei, cele doua echipe intalnindu-se de patru ori in istorie.

Spune-ti parerea, opinia ta conteaza