Muzica

Markus Schulz la Bucuresti in Global DJ Broadcast World Tour

Markus Schulz
Creative Commons License photo credit: r.n.d !

Toamna incepe cum nu se poate mai bine pentru familia Trance din Romania, Markus Schulz fiind confirmat la Bucuresti pentru 18 septembrie intr-un show din cadrul Global DJ Broadcast World Tour, eveniment in cadrul caruia DJ-ul american cu origini germane isi va promova si noul album ‘Do you dream?’.

Evenimentul va avea loc la Arenele Romane, cu incepere de la ora 22, de warm-up urmand a se ocupa autohtonii Snatt & Vix si Glyce.

Potrivit site-ului www.bilete.ro, tichetele de acces se vor vinde in trei etape, dupa cum urmeaza:

  • 30 RON pana la 15 august;
  • 40 RON pana la 15 Septembrie;
  • 60 RON in seara evenimentului.

Pentru cei mai putin familiarizati, Markus Schulz este un DJ de trance si progressive cu origini germane, dar care locuieste in Statele Unite, mai precis la Miami, din copilarie.

Stilul sau special si capacitatea de a anima masele de ascultatori l-au propulsat pe Markus Schulz in topul ierarhiei, potrivit sondajului realizat de revista DJ Magazine pe anul 2009 fiind pe locul 8.

Mai mult decat atat, Markus Schulz este al doilea DJ din labelul Armada Music, dupa Armin Van Buuren, relatia speciala dintre cei doi aducandu-i impreuna la toate marile evenimente ale industriei trance, de la A State of Trance – episoadele aniversare si pana la Amsterdam Dance Event, Love Parade, Trance Energy sau alte mari festivaluri.

Ultima prezenta a lui Markus Schulz in Romania a avut loc in urma cu doi ani la House Parade de langa Ploiesti, unde din pacate publicul nu a fost atat de numeros pe cat o impunea numele artistului.

Speram ca la Arenele Romane, un loc ramas de referinta pentru familia Trance din Romania dupa Armin Only din 2008, sa se stranga cel putin cateva mii de spectatori pentru un Global DJ Broadcast World Tour de neuitat.

Markus Schulz vine in Romania in plin sezon de Amnesia (Ibiza), iar doua ore din show-ul de la Bucuresti va fi difuzat intr-una din emisiunile saptamnale Global DJ Broadcast din luna octombrie de pe Digitally Imported Radio (emisiunile sunt in fiecare joi de la ora 19, inainte de A State of Trance).

Asadar, 18 septembrie, Markus Schulz, Arenele Romane, Bucuresti. O noapte de trance & progressive cu unul dintre cei mai buni oameni ai genului.

Spune-ti parerea, opinia ta conteaza