Golf

Openul Scotiei: Mickelson pe par dupa prima runda

Avand sansa de a-l detrona pe Tiger Woods de pe prima pozitie a ierarhiei mondiale, Phil Mickelson nu a inceput tocmai bine Openul Scotiei de la Glasgow, fiind doar al 44-lea dupa prima runda.

Numarul doi mondial a incheiat ziua inaugurala pe par 71, reusind doua birdies si un dublu-bogeys la cupa a 14-a, cand a ratacit de doua ori mingea intr-o zona cu vegetatie bogata.

Lider la finalul zilei de joi este nord-irlandezul Darren Clarke, jucatorul de 44 ani, care in urma cu cateva saptamani se gandea sa-si ia o pauza din circuit din cauza rezultatelor slabe, acoperind traseul de la Loch Lomond Golf Club cu 65 lovituri (-6).

La o lovitura distanta de Clarke s-au plasat englezul Graeme Storm, italianul Edoardo Molinari si irlandezul Damien McGraeme.

Cel mai bine clasat jucator scotian este Stephen Gallacher, care a reusit un 67 (-4), la egalitate cu thailandezul Tongchai Jaidee, americanul John Daly si japonezul Ryo Ishikawa.

Invins de Miguel Angel Jimenez in playoff la Openul Frantei in urma cu doar patru zile, italianul Francesco Molinari ocupa locul 12, la -3 (68), in timp ce sud-africanul Ernie Els este pe 20, la -2 (69).

Ibericul Jimenez se afla in afara parului, la +1 (72), in vreme ce scotianul Colin Montgomeri nu si-a gasit ritmul nici de aceasta data, terminand la +3.

Turneul dotat cu premii totale in valoare de 3 milioane euro continua vineri cu runda secunda.

Openul Scotiei se disputa cu doar o saptamana inaintea Openului Britanic de la St.Andrews, unde vor participa cei mai valorosi jucatori ai lumii.

Spune-ti parerea, opinia ta conteaza