Opinii Sporturi

Nationala Romaniei in 2010: intre neputinta si ‘scepti…mism’

red team

Sapte meciuri, o victorie, doua remize, patru infrangeri, sase goluri marcate si nu mai putin de noua primite. Acesta este pe scurt palmaresul echipei nationale de fotbal a Romaniei in 2010 sub conducerea lui Razvan Lucescu. De la primul amical al anului si pana la disputa cu Belarus, prima reprezentativa si-a dat constant cu stangul in dreptul, coborand opt locuri in clasamentul FIFA, pozitia 46 fiind cea mai slaba din istorie pentru o echipa care in vremurile de glorie a fost, incredibil dar adevarat, pe podiumul ierarhiei mondiale.

Greu la deal cu…mici

Debutul sezonului a avut loc la Timisoara, unde Romania a intalnit echipa Israelului, formatie in fata careia defilam in gloriosii ani 90. Nu a fost cazul de aceasta data, jucatorii din Tara Sfanta impunandu-se cu 2-0. Accident sau neputinta? Un raspuns a venit la vremea respectiva din partea noului decar, un ilustru anonim si stangaci in exprimarea pe teren, George Florescu, acesta aruncand vina asupra spectatorilor in cel mai balcanic stil cu putinta: “Publicul trebuie sa se civilizeze putin, eu vin dintr-o tara mai civilizata decât România, acolo nu sunt fluierati jucatorii sau oficialii la final”. Dupa calitatile nebanuite ale noului numar 10 de la nationala, am fi preferat ca acesta sa ramana in civilizatia de la Alania Vladikavkaz.

Venirea anotimpului cald l-a scos din amorteala si pe selectionerul Razvan Lucescu, acesta transand conflictul cu Adrian Mutu in presa ucraineana cumva sub protectia anonimatului, pe principiul ‘o semnez, dar o dau anonima’: “Pentru mine, disciplina a fost intotdeauna pe primul loc. Nu le voi permite niciodata jucatorilor sa incalce regulamentul, iar Mutu a facut acest lucru. Inaintea meciului cu Serbia a fost vazut intr-un bar de noapte consumand alcool. Ce exemplu dadea el pentru colegii de la echipa nationala?”. Cu doar cateva zile inainte Romania pierdea la Lvov, 2-3, intalnirea amicala cu Ucraina, o infrangere pusa de selectioner pe seama ‘magariilor’ arbitrului central. Printre remarcatii lui Razvan Lucescu s-a numarat in mod special Razvan Cocis, mijlocas care intre timp facuze un pas important in cariera prin transferul la Al Nasr: “Mi-a placut foarte mult Cocis, a intrat, a alergat, a fost disciplinat tactic. Lobont a gresit la primul gol, dar stiu ca el vine dupa o perioada grea”, spunea selectionerul.

“Tata, fa ceva”

Situatie incredibila la doar cateva zile dupa ce Razvan Lucescu ii spusese adio lui Mutu in presa din Ucraina, selectionerul suferind o criza de memorie. Gurile rele au vorbit ca juniorul si-a sunat tatal pentru ca acesta sa intervina pe langa jurnalistii de la Izvestia, iar interviul despre interzicerea lui Mutu la nationala sa nu apara si in Romania. “Ne-au felicitat si ne-au rugat sa nu dezvoltam subiectul in fata jurnalistilor romani”, au explicat cei de la Izvestia, dupa interventia departamentului de presa al clubului Sahtior Donetk.

Dodel in actiune pe messenger

Apropierea meciului cu ‘puternica’ echipa a Macedoniei si zilele prelungite de cantonament au inrosit simturile unora dintre tricolori, Tanase schimband impresii pe chat cu o voluptuoasa domnisoara ca un pustan in calduri. In subiect a intervenit si Tamas care, probabil din strafundurile unei intense experiente personale, s-a oferit sa-i acorde lectii de messenger lui Dodel. Si asa a aparut ‘Bomba lui Dodel’, sintagma numai buna pentru a simboliza intreg sistemul fotbalului romanesc. La exprimarea pe teren suntem cu adevarat bombe sau petarde, iar Dodei se gasesc din belsug in interiorul si in afara nationalei. Mergem mai departe si ajungem la al doilea amical al verii.

Simuland cumva fotbalul adevarat care urma sa se joace in Africa de Sud la Cupa Mondiala, tricolorii au reusit ‘performanta’ de a suferi prima infrangere din istorie in fata Macedoniei, echipa in fata careia Gica Popescu reusea la mijlocul anilor 90 un hattrick de senzatie din postura de fundas central. Nationala a dres busuiocul in fata Hondurasului, echipa calificata la turneul final pentru a completa cele 32 de locuri disponibile. A fost 3-0 pentru Romania in fata unui adversar modest, care a aratat unde este locul selectionatei lui Razvan Lucescu. Atat a asteptat selectionerul, in locul unei meritate pax romana Lucescu deschizand un front de opozitie fata de presa si critici: “Luptam împotriva presei din România, a oamenilor de fotbal din tara si a celor ce fac afaceri din fotbal. Suntem singuri si mult mai uniti, asta e cel mai important!”.

Perspective

Multi au venit cu solutii fanteziste, dar deloc de neglijat, dupa victoria tricolorilor cu Honduras, propunand ca Romania sa se inscrie in preliminariile din CONCACAF pentru a avea sanse reale pentru Mondialul din 2014. Asa s-ar apropia si Mutu din nou de nationala, Republica Dominicana fiind chiar pe traseul spre Brazilia.

Mutu insa nu mai are rabdare pana in 2014 si ii grabeste plecarea lui Razvan Lucescu, facand o declaratie cu bataie mai lunga decat pare la prima vedere. “Daca nimeni de la nationala nu mi-a dat un semn de viata de când sunt suspendat, e clar ca nu mai au nevoie de mine în lot. Nu conteaza, pentru ca Razvan oricum nu mai sta mult! La ce orgoliu are, daca nu sunt rezultate, pleaca singur sau, cum a spus, când calificarea e compromisa matematic se retrage”.

Cat te tine Banele?

Nationala a strans randurile la mijloc de august pentru amicalul de lux cu Turcia, tinand cont de precedentele adversare din 2010 intalnirea de la Istanbul fiind considerata pe drept una de top. Cu Florescu si Cocis in centrul liniei de mijloc, Romania nu a impresionat decat prin sterilitate. Nici turcii nu au rupt gura targului si 0-0 ar fi trebuit sa fie cel mai just rezultat dupa un meci tern. Pana l-a urma ne-au batut cu 2-0, dupa ce au deschis scorul dintr-un penalty imaginat de arbitru. Lucescu si-a varsat nervii pe Banel Nicolita, mijlocasul rezistand doar 12 minute pe teren pana sa fie rechemat pe banca. Mitica Dragomir a gasit explicatia: “Bruneteii se termina mai repede, ascultati ce va spun”, si astfel a mai fost doborat un mit, acela al stahanovistului Banel, un fel de calaret fara cap in varianta fotbalului modern.

Caderea unui mit – Patra Neamt

Al doilea mit avea sa cada dupa doar cateva saptamani, la Piatra Neamt, aceasta adevarata Mecca a fotbalului romanesc. Albanezii au stricat armonia, rezultatul de egalitate scotand tribunele din amorteala de ‘scepti…mism’ general pe care o experimentau din greu. “Demisia, demisia” s-a auzit pentru intaia oara in mandatul lui Razvan Lucescu si cel mai probabil urbea lui Pinalti nu va mai pupa o vreme de acum incolo intalnirea cu nationala. Patru zile mai tarziu selectionerul intra in conflict cu nucleul de veterani ai nationalei, disputa cu Rat pe seama fluierului fiind mai apoi accentuata de disputele cu Lobont, Contra sau Marica. Intrebat dupa partida despre Razvan, atacantul lui Stuttgart a raspuns sec: “Nu l-am vazut in vestiar”. Nici nu avea cum, din moment ce selectionerul a plecat direct in vacanta, una pe deplin meritata dupa cele sapte meciuri pline de substanta din 2010.

Incotro, Razvane?

Presedintele Mircea Sandu nu si-a pierdut optimismul sau poate i-a ramas doar diplomatia in relatia cu Razvan Lucescu: “S-ar putea sa-i prelungim contractul pâna în 2014”. Nationala a ajuns intre timp pe locul 46 mondial, inregistrand cea mai slaba clasare din istorie. Bolivia si Noua Zeelanda asteapta la cotitura urmatorul pas gresit pentru a ne trimite si mai jos in ierarhie.

photo credit: John Cooper

One comment

Spune-ti parerea, opinia ta conteaza