Diverse

Petrolul si UTA, start perfect de sezon in Liga 2

Petrolul Ploiesti a obtinut, sambata, in etapa secunda a Ligii 2, a doua victorie consecutiva fara gol primit, ‘lupii galbeni’ pregatiti de Valeriu Rachita impunandu-se pe terenul celor de la Simleul Silvaniei, scor 3-0. UTA are de asemenea sase puncte dupa primele doua etape, aradenii invingand la scor pe nou promovata Alro Slatina. Sapte goluri s-au marcat si la Lupeni in intalnirea dintre Minerul si Gaz Metan CFR Craiova. Sageata Navodari conduce in clasamentul seriei de est, dupa ce a invins, in fata propriilor suporteri, pe Dinamo II, cu 4-0. Start foarte bun de sezon si pentru echipa lui Gheorghe Hagi, Viitorul Constanta, obtinand toate cele trei puncte in deplasarea de la Giurgiu.

Seria de Est

Sageata Navodari – Dinamo II Bucuresti 4-0

Doar cinci minute au rezistat oaspetii la malul marii, Chitu deschizand scorul dintr-un penalty obtinut de Jianu. Acelasi Chitu a majorat avantajul gazdelor cu noua minute inaintea pauzei. Jianu si Turcu au stabilit scorul final in ultimele trei minute ale partidei. Sageata a obtinut a doua victorie consecutiva, instalandu-se astfel pe prima pozitie a clasamentului cu plus cinci la golaveraj.

Steaua II Bucuresti – Juventus Bucuresti 1-0

Unicul gol al meciului desfasurat in complexul din Bulevardul Ghencea a fost marcat in minutul 46 de Ricardo Gomes, acesta punctand cu un sut din afara careului. In prima garnitura a echipei lui Leo Strizu au evoluat jucatori precum Zapata, Martinovic, Baciu, Apostol, Ricardo sau Matei. Partida a fost urmarita si de conducerea clubului gazda.

Delta Tulcea – CS Otopeni 1-0

Istoria meciului de la Dunare s-a scris in minutul 42, cand Stefan Ciobanu a transformat, nu fara emotii, o lovitura de la 11 metri. Pentru Delta a fost prima partida in actuala editie de campionat, formatia din Tulcea avand amanata pentru 14 septembrie intalnirea din deplasare cu Ceahlaul.

Farul Constanta – FC Botosani 1-1

Marinarii au trait periculos primul meci desfasurat pe teren propriu in acest sezon. Oaspetii au deschis scorul dupa fix o ora de joc, Matei avand o executie spectaculoasa din marginea careului. Campeanu a egalat in minutul 80 cu o lovitura de cap in urma unui corner.

Astra II Giurgiu – Viitorul Constanta 2-3

Nou promovata Viitorul a continuat sa uimeasca dupa ce in prima etapa triumfase in derby-ul citadin cu mult mai titrata Farul. De aceasta data echipa ‘regelui’ Hagi s-a impus la Giurgiu dupa un joc dominat aproape in intregime. Carstocea, Pacuraru si Cristocea au marcat pentru dobrogeni, in timp ce sperantele gazdelor au fost mentinute de Fonseca, jucator care a redus in doua randuri din diferenta. Viitorul ocupa locul secund in clasament, cu 6 puncte si plus trei la golaveraj.

Gloria Buzau – CF Braila 1-0 (Meciul s-a disputat vineri seara).

Duminica sunt programate partidele FC Snagov-Ceahlaul (11:00) si Concordia Chiajna-Dunarea Galati (12:00).

Seria de Vest

Dacia Mioveni – ACU Arad 3-1

Dubla lui Claudiu Ionescu si reluarea lui Roberto Ayza au adus prima victorie a sezonului pentru Dacia Mioveni, formatie tinuta in sah etapa precedenta la Sibiu. A fost un meci controlat autoritar de gazde, singura sclipire a nou promovatei din Arad venind din piciorul experimentatului Zeno Bundea, care a transformat impecabil o lovitura libera in minutul 71.

FC Bihor Oradea – Vointa Sibiu 0-0

CSM Ramnicu Valcea – Ariesul Turda 0-1

Victorie la limita a turdenilor in Zavoi, unicul gol fiind marcat de Curtuius cu doua minute inaintea pauzei. Gazdele au evoluat in inferioritate numerica incepand cu minutul 52, capitanul Dandea fiind trimis la vestiare pentru cumul de cartonase galbene.

Minerul Lupeni – Gaz Metan CFR Craiova 4-3

Ploaie de goluri in Valea Jiului, unde minerii din Lupeni au obtinut in cele din urma victoria, dupa ce au condus cu 2-0 si 3-1. Martinescu si Marin au adus un avantaj de doua goluri in primul sfert de ora pentru echipa lui Ionel Augustin. Oltenii au redus din diferenta prin Nita (min.28), pentru ca Tataru sa stabileasca scorul primei reprize cu cinci minute inaintea pauzei. Echipa lui Jerry Gane a iesit cu un alt suflu de la cabine, Trifu (min.52) si Boroiban (min.56) marcand pentru un nesperat 3-3. Robert Cristian a readus gazdele in avantaj, cu o lovitura de cap din pozitie dificila cand mai erau 13 minute pana la final.

Silvania Simleu – Petrolul Ploiesti 0-3

Gazarii si-au respectat statutul de favoriti pe terenul din Simleul Silvaniei, echipa lui Valeriu Rachita impunandu-se la pas. Stegaru a marcat, in minutul 3, primul gol al etapei, finalizand cu capul o centrare venita din lateral. Pana la pauza petrolistii au mai punctat o data, Ene gasind coltul lung dupa o patrundere personala in careul echipei lui Adrian Anca. Cel mai bun jucator al oaspetilor, Florentin Dumitru, si-a trecut la randul sau numele pe lista marcatorilor in minutul 51, cand a reluat la coltul lung mingea venita de la Ene. A doua victorie consecutiva fara gol primit pentru Petrolul si gruparea ploiesteana este candidata certa la promovare in acest sezon de Liga 2.

Unirea Alba Iulia – Muresul Deva 0-0

Bus de la gazde a trimis mingea in poarta, in minutul 90+3, dar golul a fost anulat de centralul Florin Marcu pe motiv de joc periculos la portarul Horvat.

UTA Arad – Alro Slatina 5-2

Meci extrem de animat la Arad, unde UTA din localitate si nou promovata Alro Slatina s-au angajat inca din debut la un joc cu garda jos. Voiculet a reusit un hattrick in minutele 12, 36 si 70, devenind golgeterul la zi al seriei cu patru reusite. Slatinenii au reactionat in minutul 30, cand Popescu a egalat scorul la unu din pasa lui Aldea. Bucuria elevilor lui Corneliu Papura nu a durat mai mult de doua minute, Tucudean marcand pentru 2-1 din pasa inepuizabilului Voiculet. Alro Slatina a revenit in joc prin reusita lui Aldea din minutul 38, sut violent fara speranta pentru Smaranda, dar la pauza UTA a intrat cu avantaj de doua goluri. Purece a inchis tabela primului mitan chiar in ultimele secvente de joc. Singurul gol al partii secunde a fost reusit de Voiculet, oaspetii remarcandu-se prin eliminarea lui Mircea Voicu. Intrat in teren in minutul 59, acesta a fost trimis la cabine in minutul 82 pentru injurii adresate centralului Gabriel Mocean.

Politehnica Iasi – FC Arges 2-1

Pe vremuri o intalnire de traditie in prima liga, partida dintre Poli Iasi si FC Arges a fost de aceasta data o inclestare dura pentru supravietuirea in al doilea esalon. Centralul George Radulescu a acordat nu mai putin de zece cartonase galbene si unul rosu, Panc de la gazde fiind eliminat inca din minutul 39. Chiar si asa iesenii au deschis scorul cu trei minute inaintea pauzei prin Vlaicu. Argesul a egalat in minutul 57 prin Vintila, pentru ca Drida sa aduca victoria gazdelor prin transformarea unui penalty indelung contestat de pitesteni.

Spune-ti parerea, opinia ta conteaza