MOTOGP

Pole position pentru Pedrosa in San Marino

Pilotul spaniol Dani Pedrosa se va afla pentru a patra oara in acest in prima pozitie a grilei de start, echipierul de la echipa de uzina Honda stabilind, sambata, cel mai bun timp in calificarile Marelui Premiu al Statului San Marino (Misano). Pentru Pedrosa este al patrulea pole position in 2010, dupa cele reusite la Jerez, Mugello si Brno, si al 35-lea din cariera, 17 dintre acestea fiind obtinute la clasa regina.

Dani Pedrosa
photo credit: diebmx

Cronometrat in 1:33.948, Pedrosa l-a devansat cu 308 miimi de secunda pe conationalul si marele sau rival Jorge Lorenzo. Lider detasat al campionatului, echipierul de la Yamaha nu a fortat mai mult decat a trebuit pentru a ocupa un loc in prima linie a grilei.

Australianul Casey Stoner de la Ducati a fost inregistrat cu al treilea timp, fiind mai lent cu 449 miimi de secunda in raport cu Pedrosa.

Inca nerefacut suficient dupa accidentarea suferita la Mugello, campionul mondial Valentino Rossi nu a reusit sa prinda un loc in prima linie, urmand a lua startul din pozitia a patra. Pilotul echipei de uzina Yamaha a pierdut peste jumatate de secunda fata de autorul pole positionului.

Americanul Ben Spies a pornit din pole position in urma cu o saptamana la Indianapolis, dar de aceasta data reprezentantul echipei Tech 3 Yamaha a trebuit sa se multumeasca cu a cincea pozitie pe grila.

Linia a doua a fost completata de francezul Randy De Puniet (LCR Honda).

In alta ordine de idei, britanicul Bradley Smith (Aprilia) va pleca din prima pozitie a grilei de start in cursa clasei 125 cc. Acesta l-a devansat cu 158 miimi de secunda pe spaniolul Marc Marquez (Derbi). Alti doi iberici au intregit prima linie, Nicolas Terol (Aprilia) si Pol Espargaro (Derbi).

Cursele de la Misano sunt programate duminica incepand cu ora 12.

Spune-ti parerea, opinia ta conteaza