Formula 1

Schumacher se simte bine la Singapore

Septuplul campion mondial Michael Schumacher a incheiat cu al doilea timp antrenamentele libere care au deschis, vineri, Marele Premiu din Singapore, prima din cele doua curse ale anului disputate sub lumina reflectoarelor.

Formula 1: British Grand Prix
photo credit: Alex Basnett

Cel mai bun timp i-a apartinut australianului Mark Webber, care o oprit cronometrul la 1:54.589 chiar la finalul celor 90 de minute programate.

Pilotul de la Red Bull-Renault l-a impins astfel pe locul secund pe Schumacher, care a detinut pentru o scurta perioada de timp sefia intermediara a timpilor. Teutonul de la Mercedes a incheiat cu 1:54.708 dupa o foarte buna sedinta cronometrata.

Adrian Sutil de la Force India-Mercedes a completat podiumul, cu 1:54.827, acesta devansandu-l pe conationalul sau Sebastian Vettel (Red Bull), care a fost inregistrat cu 1:55.137.

Clasari modeste pentru Fernando Alonso (11), Lewis Hamilton (18) si Felipe Massa (19), acestia avand intarzieri cuprinse intre 1.5 si 3.1 secunde.

Prima parte a sesiunii a fost afectata de ploaie, astfel ca ultimele minute au fost cu adevarat de foc pe Marina Bay Circuit din Singapore.

Britanicul Jenson Button (McLaren-Mercedes) a fost cel dintai pilot care a dat semnalul asaltului final, doborand timpul etalon detinut pana in acel moment de japonezul Kamui Kobayashi (Sauber).

Au urmat schimbari rapide la sefia clasamentului intermediar, Vettel, Webber, Schumacher si din nou Webber trecand pe rand pe prima pozitie.

Sesiunea inaugurala de antrenamente din Singapore a marcat revenirea in campionat a pilotului austriac Christian Klien, acesta inlocuindu-l pentru acest Grand Prix pe japonezul Sakon Yamamoto, afectat de o problema digestiva.

Malaysianul Fairuz Fauzy a urcat la volan in locul italianului Jarno Trulli la Lotus, iar Jerome D’Ambrosio si-a facut debutul ca al treilea pilot pentru Virgin, inlocuindu-l pentru 90 de minute pe Lucas Di Grassi.

A doua sesiune de antrenamente libere este programata, vineri dupa-amiaza, incepand cu ora 16:30.

Onlinesport

Spune-ti parerea, opinia ta conteaza