Filme

‘The King’s Speech’, triumfator la premiile BAFTA

Obtinand nu mai putin de sapte trofee, lungmetrajul britanic ‘The King’s Speech’ a dominat ceremonia de decernare a premiilor BAFTA (British Academy Film Awards) din seara zilei de duminica, 13 februarie.

Zomg, look at all those awards!
Creative Commons License photo credit: mediamolecule

Astfel, pelicula concentrata asupra povestii monarhului britanic George al VI-lea antrenat in lupta de depasire a propriului handicap de vorbire a obtinut de doua ori premiul pentru ‘Cel mai bun film’ atat in categoria generala, cat si in cea destinata filmelor britanice.

Acestor distinctii li se adauga statueta pentru ‘Cel mai bun actor’, acordata lui Colin Firth, alaturi de ‘Cea mai buna coloana sonora’ (Alexandre Desplat), ‘Cel mai bun scenariu original’ (David Seidler), ‘Cea mai buna actrita in rol secundar’ (Helena Bonham Carter), dar si ‘Cel mai bun actor in rol secundar’ (Jeffrey Rush).

La randul sau, rolul din drama ‘Black Swan’ i-a adus lui Natalie Portman trofeul pentru ‘Cea mai buna actrita’, in vreme ce premiul pentru ‘Cel mai bun regizor’ i-a revenit lui David Fincher, semnatarului peliculei ‘The Social Network’, distinsa, totodata, cu statueta pentru ‘Cel mai bun scenariu adaptat’ si ‘Cel mai bun montaj’. In aria categoriilor tehnice s-a impus cu trei trofee ultima productie a lui Christopher Nolan, ‘Inception’, lungmetrajului ‘True Grit’ revenindu-i premiul pentru ‘Cea mai buna imagine’.

Catre final, ceremonia a onorat franciza ‘Harry Potter’ pentru contributia adusa cinematografiei moderne, in vreme ce distinctia BAFTA Fellowship a mers catre Christopher Lee.

Fondata in 1945, organizatia non-profit British Academy Film Awards este renumita pentru acordarea anuala a premiilor pentru realizari deosebite in filme, televiziune si programe interactive.

Spune-ti parerea, opinia ta conteaza