Ciclism

Alberto Contador a castigat etapa regina din Turul Cataluniei

‘Pistolarul’ Alberto Contador si-a dovedit calitatile de mare catarator, miercuri, in etapa regina a Turului Cataluniei, desfasurata intre La Vall d’En Bass si Andorra (189,4 km). Triplul castigator al Turului Frantei s-a dovedit a fi cel mai puternic rutier din grupul favoritilor, impunandu-se la final fara probleme in fata italianului Michele Scarponi si a americanului Levi Leipheimer.

On the Way to the Finish
Creative Commons License photo credit: leadenhall

Finalul in catarare la peste 2000 de metri altitudine a fost prilejul ideal pentru Contador de a-si testa fortele in aceasta perioada a sezonului, ciclistul spaniol al echipei Saxo Bank dovedind ca nu are rival pe munte.

Pentru Contador, recent revenit in plutonul profesionist, dupa o suspendare provizorie pentru un suspect caz de dopaj cu clenbuterol, victoria obtinuta la Andorra Vallnord este a patra a sezonului, dupa cele trei reusite in Turul Murciei.

Podiumul etapei a 3-a a Turului Cataluniei a fost completat de italianul Michele Scarponi (Lampre), rutier care continua forma buna inceputa in Tirreno-Adriatico, si americanul Levi Leipheimer (RadioShack).

Au mai incheiat in topul cinci irlandezul Daniel Martin (Garmin-Cervelo) si Christopher Horner (RadioShack).

Contador este noul purtator al tricoului alb de la lider la general dupa ce ascensiunea din Andorra s-a dovedit o palarie prea mare pentru letonul Gatis Smukulis.

Sase evadati in drumul spre Andorra

Cu cinci catarari in program si un final regal la mare inaltime, etapa regina din editia centenara a Turului Cataluniei a debutat furtunos, cu numeroase tentative de evadare.

Evadarea zilei a inceput sa se formeze cu adevarat abia la kilometrul 13 la initiativa columbianului Nairo Quintana Rojas de la formatia invitata Colombia En Pasion.

Acesta a fost urmat dupa alti doi kilometri de olandezul Steven Kruijswijk (Rabobank). Celor doi li s-au alaturat alti doi ciclisti plecati din pluton, Johnny Hoogerland (Vacansoleil) si Sebastien Minard (AG2R), jonctiunea realizandu-se pe coborarea de pe Alt de Conbet, prima ascensiune a zilei.

Regruparea s-a produs la kilometrul 25, pentru ca dupa alte 12 borne grupul de frunte sa-si mareasca efectivul la sase rutieri, prin alaturarea lui Thomas Peterson (Garmin-Cervelo) si Jose Vicente Toribio Alcolea (Andalucia).

Ecartul maxim inregistrat intre grupul de frunte si pluton a fost inregistrat la kilometrul 63, cand intre evadati si urmaritori erau sapte minute si jumatate. Acesta a inceput sa scada vertiginos pe masura apropierii finalului de etapa.

Columbianul Quintana a ramas singur in fruntea cursei pe Alt de la Comella (Cat.1), ascensiunea care a figurat ca o prima treapta in urcusul catre Coll de Pal din Andorra Vallnord.

Favoritii au preluat fraiele cursei pentru transarea victoriei de etapa, iar Contador s-a catarat in stilul sau caracteristic, fara nicio sansa pentru principalii urmaritori.

Sprinterii revin in actualitate

Cursa continua, joi, cu etapa a 4-a, o mansa de 195 kilometri intre La Seu d’Urgell si El Vendrell, care propune un profil in coborare cu o singura catarare de categoria a 3-a in program. Finalul este favorabil unui sprint masiv.

Rezumat video:

Rezultatele etapei a 3-a:

1 Alberto Contador Velasco (Spa) Saxo Bank Sungard
2 Michele Scarponi (Ita) Lampre – ISD
3 Levi Leipheimer (USA) Team RadioShack
4 Daniel Martin (Irl) Team Garmin-Cervelo
5 Christopher Horner (USA) Team RadioShack

Spune-ti parerea, opinia ta conteaza