Tenis

Jelena Dokic, primul titlu WTA dupa opt ani. Profilul unei campioane in renastere

Jelena Dokic a cucerit, duminica, titlul in turneul profesionist de la Kuala Lumpur (Malaysia), aceasta fiind prima ei victorie intr-un concurs WTA in ultimii opt ani si jumatate. Jucatoarea australiana de origine sarba a urcat in urma acestui succes nu mai putin de 30 de locuri in clasamentul WTA, unde ocupa in aceasta saptamana pozitia a 61-a.

Jelena Dokic
Creative Commons License photo credit: Cronicar

In varsta de 27 de ani, Dokic a invins-o in finala pe cehoaica Lucie Safarova, scor 2-6, 7-6 (9), 6-4, dupa o noua partida de revenire in stilul de acum caracteristic.

O luptatoare prin excelenta, atat pe terenul de tenis, cat si in afara lui, Dokic a triumfat in Malaysia dupa ce in primul tur a intors meciul cu Francesca Schiavone (5 WTA) de la un set pierdut si break avans in favoarea adversarei.

Pentru Dokic titlul de la Kuala Lumpur este al saselea din cariera in circuitul WTA, dupa cele obtinute la Roma, Tokyo si Moscova in 2001, si cele de la Sarasota (Florida) si Birmingham in 2002.

Campioana de junioare la US Open in 1998, Dokic a erupt pe scena tenisului mondial un an mai tarziu la Wimbledon cand, ajunsa pe tabloul principal in urma calificarilor, a invins-o in primul tur pe elvetianca Martina Hingis, scor 6-2, 6-0.

In acelasi an talentata jucatoare nascuta la Osijek (Croatia) cucerise alaturi de Marc Philippoussis primul si pana acum singurul titlu pentru Australia in Cupa Hopman.

Dokic a creat o mare controversa la inceputul lui 2000, dupa ce a fost eliminata in primul tur la Australian Open de unguroaica Rita Kuti-Kis, spunand despre aceasta ca “nu este o jucatoare de tenis si nici nu va ajunge sa fie vreodata”.

Cateva luni mai tarziu se revansa la Wimbledon, unde a creat senzatie prin calificarea in semifinale, acesta fiind si cel mai bun rezultat al sau intr-un turneu de Mare Slem. A pierdut in fata americancei Lindsay Davenport sansa de a merge in marea finala.

La fel s-a intamplat si la Jocurile Olimpice de Vara de la Sydney, unde a ratat medalia de bronz dupa o finala mica pierduta in fata Monicai Seles.

Anul 2001 a inceput cu stangul pentru Dokic, dupa ce tatal jucatoarei, Damir, a facut scandal la Openul Australiei, acuzandu-i pe organizatori ca au aranjat tragerea la sorti in defavoarea fiicei sale. Dokic a cazut in primul tur cu Daveport si a fost eliminata.

Dupa acest diferend jucatoarea a renuntat sa mai reprezinte Australia si s-a mutat impreuna cu familia in Statele Unite, recapatandu-si cetatenia iugoslava. Titlurile cucerite la Roma, Tokyo si Moscova i-au adus la finalul anului trofeul de sportiva anului in Iugoslavia.

Anul 2002 a fost incheiat pe pozitia a 9-a WTA, dupa victorii la Sarasota si Birmingham, dar incepand din 2003 cariera lui Dokic a intrat pe panta descendenta.

Iesirea de sub influenta, dupa unii malefica, a tatalui sau, care de altfel era si antrenorul personal, a reprezentat o prima lovitura care i-a zdruncinat psihicul si increderea. Rezultatele slabe nu au intarziat sa apara, pentru ca la jumatatea anului sa se desparta si de prietenul ei, pilotul de Formula 1 brazilian Enrique Bernoldi, pe care l-a caracterizat ulterior ca fiind “un idiot”.

Dokic a pierdut in turul al treilea la editia din 2003 a turneului de la Wimbledon in fata unei tinere si promitatoare jucatoare din Rusia pe nume Maria Sarapova, care la acea data avea doar 16 ani.

In 2004 a revenit sa locuiasca impreuna cu familia in Serbia, pentru ca la finalul anului 2005 sa se intoarca in Australia, solicitand federatiei de tenis dreptul de a reprezenta din nou aceasta tara in competitiile internationale.

Pe plan profesional jocul lui Dokic s-a deteriorat tot mai mult, astfel ca in primul tur la Auckland in 2006 a pierdut in fata Juliei Schruff, dupa ce a comis nu mai putin de 51 de erori nefortate si 28 de duble greseli.

Recordul erorilor neprovocate avea sa fie doborat doua saptamani mai tarziu, cand a atins cifra neverosimila de 70 de greseli nefortate in meciul cu Virginie Razzano din primul tur al Openului Australiei.

Pentru a reveni in elita tenisului apeleaza la serviciile lui Nikola Pilic, fosta glorie a tenisului iugoslav, intrand pe tablourile mai multor turnee ITF.

Un nou scandal provocat de tatal sau i-a zdruncinat o data in plus echilibrul. Demir l-a acuzat pe Tim Bikic, prietenul jucatoarei, ca ar fi rapit-o pe aceasta. Jelena a iesit public dezmintinad acuzatiile tatalului sau, de care s-a despartit inca o data.

Anii 2007 si 2008 au fost marcati de numeroase infrangeri si dezamagiri in tenis, Dokic regasindu-si in cele din urma ritmul in turneele ITF de 10.000 de dolari. A castigat doua dintre acestea, la Florenta si Caserta (Italia), dar gloria de multa apusa se lasa greu asteptata.

Primul semn de revenire in elita s-a produs la Australian Open 2009, unde a atins faza sferturilor de finala, dupa ce le-a invins, pe rand, pe Tamira Paszek (prima victorie intr-un Grand Slam dupa sase ani), Anna Chakvetadze, Caroline Wozniacki si Alisa Kleybanova. Desi a pierdut in fata Dinarei Safina de a urca in semifinale, Dokic a revenit dupa turneul de la Antipozi in prima suta mondiala, ocupand pozitia a 91-a.

Anuntata pe tabloul principal la Roma, Dokic a preferat sa schimbe programul in ultimul moment si a venit la Arenele BNR pentru a face figura de principala favorita la turneul ITF de la Bucuresti, dotat cu premii in valoare de 100.000 de dolari. A pierdut in semifinale in fata nemtoaicei Andrea Petkovic, dar a promis ca revine in fata publicului bucurestean.

Dokic s-a tinut de cuvant si a revenit un an mai tarziu pe zgura de la Bucuresti, evoluand de aceasta data la Centrul National de Tenis in cadrul turneului organizat de Ruxandra Dragomir, unde si-a trecut in cont victoria dupa o finala pasionanta cu cehoaica Zuzana Ondraskova.

Victoria de la Bucuresti a fost sinonima cu revenirea in topul 100 mondial (96 WTA), dupa care Dokic a zburat la Vancouver, castigand al treilea turneu ITF si al optulea din cariera.

Eliminata in turul doi la Openul Australiei, jucatoarea de la Antipozi si-a facut in 2011 aparitia la Openul GDF Suez de la Paris, unde a fost oprita in sferturile de finala de Kim Clijsters.

A fost rezultatul care a certificat revenirea de forma a Jelenei Dokic, o jucatoare care la 27 de ani are inca timp si resurse pentru urca spre varful ierarhiei.

Spune-ti parerea, opinia ta conteaza