Diverse

Messi a facut diferenta intre Valencia si Barcelona

Argentinianul Lionel Messi si-a dovedit o data in plus eficienta, marcand unicul gol prin care Barcelona a invins pe Valencia, miercuri seara, in deplasare, intr-o partida contand pentru etapa a 26-a a Primerei Division.

Lionel Messi festeja
Creative Commons License photo credit: prismatico

Barcelona a dominat prima parte a meciului, Messi ratand in minutul 10 deschiderea scorului prin doua trei suturi consecutive trimise spre poarta adversa si aparate de portarul Guaita.

Balonul de Aur a irosit o noua mare sansa de gol in minutul 31, cand a scapat intr-o faza caracteristica pe contraatac, dar a preferat un lob de efect peste portarul advers, mingea iesind peste poarta.

Transferat in vara de Barcelona chiar de la Valencia, David Villa a ratat la randul sau o mare ocazie cu trei minute inaintea pauzei. Gasit ideal in fata portii de Adriano cu o pasa, internationalul spaniol a reluat in Guaita.

Valencia a inceput mai bine partea secunda si liliecii au trecut de doua ori pe langa deschiderea scorului intr-un interval de doar trei minute.

Mai intai noul intrat Soldado a sutat din marginea careului in diagonala pe langa poarta (min.52), pentru ca trei minute mai tarziu sutul lui Hernandez sa fie retinut de Pinto, inlocuitorul lui Valdes in poarta Barcelonei la acest meci.

Acelasi Hernandez a ratat o noua mare sansa de gol in minutul 60. Mata i-a pasat in stanga si sutul mijlocasului ofensiv al Valenciei a trecut la o palma de stalpul din stanga al portii aparate de Pinto.

Unicul gol al meciului a venit in urma unei combinatii intre sud-americanii Barcelonei. Titularizat in locul lui Maxwell pe partea stanga a defensivei, brazilianul Adriano a urcat bine in minutul 77, a intors din dribling un adversar si i-a pasat lui Messi in fata portii. Decarul blaugrana a reluat din prima spre coltul scurt si mingea s-a scurs in poarta, dupa ce fusese usor atinsa de Guaita.

Barcelona s-a distantat la zece puncte in fruntea clasamentului din Primera, avand un meci mai mult disputat fata de Real Madrid, care intalneste, joi seara, pe Malaga in fata propriilor suporteri.

Spune-ti parerea, opinia ta conteaza