Snooker

Steve Davis a ratat calificarea pe tabloul principal la Crucible

Legendarul jucator englez Steve Davis a pierdut in calificarile pentru Campionatul Mondial in fata conationalului sau Stephen Lee, cu 10-2, si va rata astfel prezenta in faza televizata a turneului gazduit de teatrul Crucible din Sheffield.

Steve Davis
(cc) photo credit: jeppe2

Davis, 53 ani, a impresionat in 2010 prin evolutia sa de la Campionatul Mondial, cand a ajuns pana in sferturile de finala, dupa ce l-a invins in turul al doilea pe scotianul John Higgins la capatul unui meci memorabil.

De aceasta data jucatorul care a cucerit de sase ori in cariera titlul mondial nu a avut nicio sansa in fata unui Lee mai determinat ca oricand.

In urma acestui rezultat sezonul pentru Davis a luat sfarsit, acesta nereusind sa se califice pentru finala Players Tour Championship sau pentru Openul Chinei de la Beijing.

Un alt fost campion mondial care nu va putea fi vazut in acest an la Crucible este irlandezul Ken Doherty, care a pierdut in fata tanarului Jimmy Robertson (24 ani), cu 10-6.

Stuart Bingham a obtinut biletele pentru Campionatul Mondial dupa o victorie facila obtinuta in fata lui Alan McManus, scor 10-2, in timp ce surpriza calificarilor a venit din partea galezului Andrew Pagett, care la 28 de ani va juca pentru prima data in cariera pe tabloul principal la un turneu de puncte. Pagett l-a invins in ultima runda a calificarilor pe englezul Andrew Higginson, cu 10-6.

Rezultate din calificarile pentru Crucible:

Judd Trump (Eng) – David Gilbert (Eng) 10-4
Marcus Campbell (Sco) – Matthew Selt (Eng) 10-6
Matthew Stevens (Wal) – Fergal O’brien (Irl) 10-9
Ryan Day (Wal) – Liu Chuang (Chn) 10-7
Jimmy Robertson (Eng) – Ken Doherty (Irl) 10-6
Stuart Bingham(Eng) – Alan Mcmanus (Sco) 10-2
Stephen Lee (Eng) – Steve Davis (Eng) 10-2
Jimmy Robertson (Eng) – Ken Doherty (Irl) 10-6
Barry Hawkins (Eng) – Anthony Hamilton (Eng) 10-5
Andrew Pagett (Wal) – Andrew Higginson (Eng) 10-6
Dave Harold (Eng) – Gerard Greene (NIrl) 10-9

Spune-ti parerea, opinia ta conteaza