Golf

Tiger Woods, locul 10 la WGC-Cadillac Championship

Revenit in circuit dupa eliminarea prematura suferita la WGC-Accenture Match Play din Arizona, Tiger Woods a obtinut la Doral (Florida) cel mai bun rezultat  din ultimele noua luni. Fostul lider mondial a incheiat pe pozitia a 10-a, dupa ce a reusit in runda finala cel mai bun scor al zilei (-6).

Tiger Woods
(cc) photo credit: Keith Allison

Turneul a fost castigat de Nick Watney, care a incheiat la 16 sub par, doua lovituri in fata lui Dustin Johnson. Pe trei s-au clasat la egalitate danezul Anders Hansen si italianul Francesco Molinari, ambii la trei lovituri in urma invingatorului.

Watney, 29 de ani, a obtinut astfel a treia victorie din cariera, dupa cele obtinute la Zurich Classic (2007) si Buick Invitational (2009). Pentru victoria din Florida, jucatorul american a fost recompensat cu 1.4 milioane de dolari si 550 de puncte in clasamentul FedEx Cup.

Succesul de la Doral i-a asigurat lui Watney prezenta la turneele Arnold Palmer Invitational, Mastersul International, The PLAYERS Championship, Crowne Plaza Invitational de la Colonial, AT&T National, WGC-Bridgestone Invitational si PGA Championship.

Nick Watney este doar al saptelea jucator sub 30 de ani care castiga cel putin trei turnee in circuitul PGA TOUR, dupa Dustin Johnson, Sean O’Hair, Camillo Villegas, Anthony Kim, Aaron Baddeley si Hunter Mahan.

Cum a evoluat Tiger de-a lungul celor patru zile de competie

Fostul lider mondial s-a clasat in finalul turneului gazduit de terenurile clubului Blue Monster din Doral la opt lovituri in urma invingatorului Nick Watney, fiind la egalitate cu alti patru jucatori, printre care Padraig Harrington si Rory McIlroy.

Woods a inceput turneul la 2 sub par, dupa care la jumatatea concursului era din nou pe even la capatul unei runde secunde incheiate cu 74 de lovituri.

A urmat o noua runda de 70, pentru ca Woods sa joace aproape de adevarata sa valoare in ziua finala, cand a reusit un spectaculos 66 (6 sub par), la egalitate cu Rickie Fowler in topul celui mai bun rezultat al rundei.

Rezumatul ultimei runde:

Spune-ti parerea, opinia ta conteaza