IndyCar

Conway a obtinut la Long Beach prima victorie in IndyCar

Implicat intr-un grav accident la editia din 2010 a cursei de 500 de mile de la Indianapolis, englezul Mike Conway a revenit, in extremis, in acest sezon in campionatul IndyCar si, mai mult decat atat, a bifat in Grand Prix-ul de la Long Beach (California) cea dintai victorie a carierei.

Mike Conway during Friday practice
(cc) photo credit: Theresa Earnheart

Pilotul echipei Andretti Autosport a profitat de o neutralizare aparuta cu 15 tururi inaintea finalului si la restart s-a impus de o maniera entuziasmanta in fata lui Ryan Briscoe si Dario Franchitti, pe care i-a depasit spectaculos la capatul unor dueluri roata la roata.

A 27-a editie a Grand Prix-ului de la Long Beach, cel mai longeviv din calendarul IndyCar dupa Indianapolis, a inceput cu australianul Will Power pentru a treia oara consecutiv in pole position, situatie nemaintalnita de la Mario Andretti (1987) si pana in prezent.

Echipierul de la Penske Racing a condus plutonul in fata lui Hunter-Reay si Conway, cei reusind in primele 20 de tururi sa se distanteze considerabil de restul competitorilor aflati pe pista.

Primul incident a aparut in turul 24, dupa ce englezul Justin Wilson a fost “ajutat” de Helio Castroneves sa se rasuceasca in virajul cu numarul 11, cel mai strans ac de par din motorsportul mondial dupa cel din Monte-Carlo.

Steagurile verzi au ramas fluturate, dar un tur mai tarziu a aparut si prima neutralizare. Simona de Silvestro a fost impinsa din spate de Paul Tracy si aceasta a ramas blocata la inceputul liniei drepte din fata boxelor.

Majoritatea pilotilor au optat pentru prima oprire programata la boxe in turul 28 din cele 85 programate. Pe pista au ramas doar Ryan Briscoe si Alex Tagliani, care intrasera anterior sub steag verde.

Astfel ca la restart, Tagliani a impus ritmul in fata lui Briscoe, Power si Hunter-Reay. Numai ca pana la reluarea cursei prim planul a fost luat de un incident mai putin intalnit pe linia boxelor. Marco Andretti nu l-a vazut in stanga pe Sebastien Bourdais si cei doi au sfarsit unul in altul si amandoi in zidul de beton. Desi s-a dat jos de la volan, Andretti a revenit ulterior in cursa, pentru a mai bifa doar cateva tururi de parada inaintea abandonului definitiv.

Restartul l-a gasit pe canadianul Tagliani in fruntea cursei, dar pilotul echipei Schmidt Motorsport nu a rezistat prea mult in fata plutonului, pierzand nu mai putin de trei locuri in doua tururi din cauza aderentei scazute a pneurilor hard pe care le avea pe masina.

Briscoe a condus astfel cursa intre tururile 42 si 56, cand a efectuat a doua oprire programata la boxele echipei Penske, actiune in urma careia la conducere a urcat Hunter-Reay urmat indeaproape de Power.

Turul 61 avea sa fie si ultimul in cursa pentru venezueleanul EJ Viso, care a parasit intrecerea dupa un contact cu Danica Patrick, moment in care Briscoe revenea la conducerea Grand Prix-ului din Long Beach.

Wilson avea sa o comita din nou in turul 63 pe cand rula in pozitia a patra si de aceasta data oficialii au scos steagurile galbene. Dupa patru tururi de neutralizare, cursa a fost din nou reluata si in primul viraj Helio Castroneves l-a acrosat din spate pe coechipierul sau Will Power. Cei doi au ramas blocati minute bune si au pierdut contactul cu partea superioara a cursei, in timp ce Oriol Servia, desi scos si el in afara trasei ideale, a intors rapid si a revenit in pluton.

In acelasi tur, dar la cateva sute de metri mai in fata, Takuma Sato, Charlie Kimball si Sebastian Saavedra provocau a treia si ultima neutralizare a cursei, dupa un acrosaj in grup.

Ordinea la restart l-a gasit in postura liderului pe Briscoe, urmat de Hunter-Reay, Franchitti si Conway, care se afla din nou in partea superioara a ierarhiei. Englezul a castigat in turul 70 nu mai putin de doua locuri dintr-o lovitura. Mai intai a trecut de campionul en-titre Franchitti in duel direct, pentru ca putin mai in fata sa profite de problema lui Hunter-Reay la cutia de viteze.

Un tur mai tarziu, dezlantuit pe pista, Conway trecea fara probleme si de Briscoe pentru a prelua sefia cursei. Englezul lui Andretti s-a distantat rapid la peste sase secunde si la final a trecut primul linia de sosire bifand prima victorie in doar a 26-a cursa de IndyCar.

Podiumul a fost completat de Briscoe si Franchitti, in timp ce pe patru a incheiat surprinzator canadianul James Hinchcliffe de la echipa Newman Haas. Topul cinci a fost intregit de Alex Tagliani, urmat de Oriol Servia, Danica Patrick, Tony Kanaan, Vitor Meira si Will Power.

Revenit in IndyCar pentru etapa din California, veteranul canadian Paul Tracy s-a clasat pe 16, in urcare noua pozitii fata de start, dupa ce a primit si o penalizare pentru acrosajul cu Simona de Silvestron. Tracy a pilotat masina cu numarul 8 a echipei Dragon Racing.

In varsta de 42 ani, Tracy va mai pilota pentru echipa lui Jay Penske in cele doua curse canadiene, la Toronto si Edmonton, in finala din Texas si la Sonoma. In Indy 500, Tracy va concura pentru echipa Dreyer & Reinbold Racing.

Rezumat video

Profilul invingatorului

In varsta de 27 ani, Conway si-a facut debutul, in IndyCar, in urma cu doi ani, cand a primit un volan pentru intreg sezonul din la echipa Dreyer & Reinbold Racing. Un loc trei la Sonoma si alte doua clasari in top 10 l-au recomandat pe Conway ca un pilot al viitorului, dar ascensiunea englezului a suferit o ruptura la Indianapolis.

Aflat in duel direct cu americanul Ryan Hunter-Reay, englezul pur si simplu a decolat de pe pista la aproape 300 km/h intrand violent in gardul de protectie. De la Kenny Brack incoace nu s-a mai vazut un accident atat de masiv in Indy500.

Ramas in afara curselor pentru restul sezonului, Conway a primit o mana de ajutor de la Michael Andretti, care i-a oferit un volan la echipa sa Andretti Autosport. Inceputul sezonului nu a fost tocmai pozitiv pentru englez, care a incheiat pe 23 la St.Petersburg si pe 22 in Alabama pe Barber Motorsport Park.

Cifrele lui Mike Conway in IndyCar arata astfel: 26 curse, o victorie, doua clasari in top 5, sapte clasari in top 10, 29 de tururi la conducere (14 in cursa de la Long Beach) si 14 curse incheiate.

Urmeaza Sao Paolo

Dupa trei etape pe pamant american, campionatul IndyCar are programata pe 1 mai prima iesire in afara Statelor Unite la Sao Paolo, unde se va alerga Grand Prix-ul Indy300.

In 2010, la prima editie, victoria a fost obtinuta de Will Power, care s-a impus in fata lui Ryan Hunter-Reay.

Spune-ti parerea, opinia ta conteaza