Tenis

Nadal si-a gasit nasul in persoana lui Djokovic

Novak Djokovic a devenit a obtinut, duminica, titlul in turneul ATP Masters 1000 de la Miami, dupa ce l-a invins in trei acte pe liderul mondial Rafael Nadal, cu 4-6, 6-3, 7-6 (4). A fost a doua victorie consecutiva obtinuta de Djokovic intr-o finala de Masters disputata in compania lui Nadal, dupa cea de la Indian Wells.

Novak Djokovic
(cc) photo credit: mirsasha

Djokovic a transat disputa cu Nadal, a 25-a intre cei doi, cu 4-6, 6-3, 7-6 (4) si ramane in continuare neinvins in 2011, dupa o partida intensa care s-a intins pe durata a 3 ore si 21 de minute.

Sarbul clasat pe locul doi mondial a ajuns astfel la al 24-lea meci fara infrangere in 2011 si la a 26-a partida fara infrangere, daca punem la socoteala si finala Cupei Davis castigata in luna decembrie de echipa Serbiei.

Pentru prima data din 1995 in finala de la Miami (Key Biscayne) s-au intalnit primii doi capi de serie, atunci favoritul secund, Andre Agassi, impunandu-se in fata principalului favorit, Pete Sampras, dupa un tie-break in decisiv.

Djokovic se afla la a doua victorie in turneul Miami din trei finale disputate. Sarbul s-a impus in 2007, pentru a pierde cu trofeul pe masa doi ani mai tarziu.

Titlul de la Miami este insotit de cele 1000 de puncte ATP si un cec in valoare de 611.000 dolari, in timp ce finalistul Nadal se va multumi cu 600 de puncte si 298.200 dolari.

Cu acest nou succes, Djokovic s-a apropiat la o singura victorie distanta de recordul de 25 de succese stabilit de Ivan Lendl in debutul sezonului 1986. Lider la acest capitol este in continuare John McEnroe, care in 1984 a fost neinvins timp de 39 de meciuri.

Novak Djokovic este primul jucator dupa Roger Federer care a reusit sa-si adjudece in acelasi an titlurile la Indian Wells si Miami. Elvetianul a izbutit aceasta performanta doi ani la rand, in 2005 si 2006, perioada in care nu foarte multi se puteau lauda cu set obtinut in fata fostului lider mondial.

Azarenka a invins-o pe Sarapova in finala feminina

Jucatoarea bielorusa Victoria Azarenka a cucerit pentru a doua oara in cariera titlul la Miami, dupa ce a invins-o pe rusoaica Maria Sarapova, cu 6-1, 6-4.

In varsta de 21 ani, Azarenka s-a impus dupa o ora si 46 de minute, trecandu-si in palmares a doua victorie in turneul din Florida dupa cea din urma cu doi ani.

Azarenka a ajuns astfel la al saselea turneu castigat in cariera, succes in urma caruia va urca doua pozitii in clasamentul mondial pana pe sase.

“Am jucat cu adevarat bine in primul set, dar Maria este o luptatoare adevarata si a trebuit sa trag de mine la final. Cred insa ca am avut tactica potrivita si mi-am schimbat putin mentalitatea. Ma bucur de fiecare moment petrecut pe terenul de joc”, a spus Azarenka.

In pofida infrangerii de sambata, Sarapova isi va face revenirea in topul zece mondial. Fosta lidera mondiala a contabilizat a treia finala pierduta la Miami si ramane fara titlu din mai 2010.

“Este dezamagitor sa cedez o alta finala aici, dar ea a fost jucatoarea mai buna si a realizat un turneu aproape perfect”, a declarat Sarapova, care a comis nu mai putin de 43 de erori nefortate.

In alta ordine de idei, indienii Mahesh Bhupathi si Leander Paes au castigat titlul in turneul de dublu, dupa ce au trecut in finala de perechea Max Mirnyi (Belarus)/Daniel Nestor (Canada), scor 6-7, (5-7) 6-2, 10-5.

Spune-ti parerea, opinia ta conteaza