Formula 1

Vettel in pole position la Sepang

Germanul Sebastian Vettel a obtinut, sambata, cel mai bun timp in calificarile Marelui Premiu al Malaysiei. Pilotul echipei RBR-Renault a oprit cronometrul la 1:34.807, depasindu-l pe britanicul Lewis Hamilton (McLaren-Mercedes) cu doar 104 miimi de secunda.

_P2_5352
(cc) photo credit: f1photos

Pentru campionul mondial en-titre este al doilea pole position consecutiv, al 17-lea din cariera si primul pe circuitul de la Sepang.

Calificarile pentru editia din acest an a Grand Prix-ului Malaysiei s-au jucat practic intre doua echipe, RBR-Renault si McLaren-Mercedes disputandu-si intaietatea.

Exceptie a facut prima parte la finalul careia cel mai bun timp i-a apartinut brazilianului Felipe Massa. Acesta a oprit cronometrul la 1:36.744, dar a fost un simplu foc de paie, in conditiile in care favoritii nu si-au aratat adevaratul potential.

Hamilton a terminat pe doi, urmat de Alonso si Schumacher, in timp ce Vettel nu a reusit decat al zecelea timp.

Situatia s-a schimbat radical in partea secunda si fruntea ierarhiei a fost dominata de pilotii echipelor McLaren-Mercedes si RBR-Renault.

Jenson Button a fost cronometrat cu cel mai bun timp (1:35.569), campionul mondial din 2009 fiind urmat de Hamilton si Webber, care la randul lor au coborat sub bariera de un minut si 36 de secunde pe turul de circuit.

Germanul Michael Schumacher a furnizat neplacuta surpriza de a nu prinde un loc in primele zece pozitii. Pilotul de la Mercedes a oprit cronometrul la 1:37.035 si astfel nu a reusit sa urce mai sus de locul 11.

Prima jumatate a partii finale i-a avut in prim plan pe aceiasi Vettel, Webber, Hamilton si Button, careu au efectuat o incursiune pe circuit pentru a testa pneurile Pirelli.

Scuderia Ferrari a adoptat o strategie diferita, cu Fernando Alonso si Felipe Massa pastrati in garaje pana cu mai putin de trei minute inaintea finalului.

Fostul dublu campion mondial a iesit pe circuit in incercarea de a dobori barierele la capatul unui singur tur rapid, insa ibericul nu a fost capabil sa urce mai sus de locul al cincilea (1:35.802).

Calificari
Loc Nr Pilot Echipa Q1 Q2 Q3
1 1 Sebastian Vettel RBR-Renault 01:37.47 01:35.93 01:34.87
2 3 Lewis Hamilton McLaren-Mercedes 01:36.86 01:35.85 01:34.97
3 2 Mark Webber RBR-Renault 01:37.92 01:36.08 01:35.18
4 4 Jenson Button McLaren-Mercedes 01:37.03 01:35.57 01:35.20
5 5 Fernando Alonso Ferrari 01:36.90 01:36.32 01:35.80
6 9 Nick Heidfeld Renault 01:37.22 01:36.81 01:36.12
7 6 Felipe Massa Ferrari 01:36.74 01:36.56 01:36.25
8 10 Vitaly Petrov Renault 01:37.21 01:36.64 01:36.32
9 8 Nico Rosberg Mercedes 01:37.32 01:36.39 01:36.81
10 16 Kamui Kobayashi Sauber-Ferrari 01:36.99 01:36.69 01:36.82
11 7 Michael Schumacher Mercedes 01:36.90 01:37.04
12 18 Sebastien Buemi STR-Ferrari 01:37.69 01:37.16
13 19 Jaime Alguersuari STR-Ferrari 01:37.68 01:37.35
14 15 Paul di Resta Force India-Mercedes 01:38.05 01:37.37
15 11 Rubens Barrichello Williams-Cosworth 01:38.16 01:37.50
16 17 Sergio Perez Sauber-Ferrari 01:37.76 01:37.53
17 14 Adrian Sutil Force India-Mercedes 01:37.69 01:37.59
18 12 Pastor Maldonado Williams-Cosworth 01:38.28

19 20 Heikki Kovalainen Lotus-Renault 01:38.65

20 21 Jarno Trulli Lotus-Renault 01:38.79

21 24 Timo Glock Virgin-Cosworth 01:40.65

22 25 Jerome d’Ambrosio Virgin-Cosworth 01:41.00

23 23 Vitantonio Liuzzi HRT-Cosworth 01:41.55

24 22 Narain Karthikeyan HRT-Cosworth 01:42.57



Q1 107% Time
01:43.52

Lupta pentru pole position s-a redus in final la un duel Hamilton-Vettel, castig de cauza avand pana la urma pilotul de la RBR-Renault.

Hamilton a coborat timpul etalon la 1:34.974, dar ultimul cuvant i-a apartinut lui Vettel care, cu 1:34.870, i-a suflat prima pozitie britanicului.

Spune-ti parerea, opinia ta conteaza