Internet

Facebook stabileste un nou record de utilizatori

Reteaua de socializare detinuta de Mark Zuckerberg se apropie de atingerea pragului istoric de 700 de milioane de utilizatori, potrivit estimarilor analistilor citate de Social Bakers.

Flickr?
(cc) photo credit: shawnblog

Dupa ce oficialii companiei au raportat 596 de milioane de utilizatori pentru luna ianuarie a anului curent, aceasta se indreapta vertiginos catre atingerea unui nou record.

Ierarhia statelor unde Facebook a inregistrat cele mai mari cresteri pentru luna recent incheiata este dominata de Brazilia, cu 1,9 milioane de noi clienti, pentru ca podiumul sa fie completat de Indonezia si Filipine.

Romania aduce gigantului american fondat in urma cu sapte ani peste trei milioane de utilizatori, potrivit datelor afisate de un serviciu de monitorizare a paginilor retelei sociale in tara noastra.

De departe, insa, la capitolul regiunilor cu cea mai mare valoare a clientilor retelei se impun Statele Unite ale Americii, cu peste 149 de milioane de utilizatori, carora le urmeaza in clasament Indonezia, la o distanta de mai bine de 100 de milioane si Turcia.

Spune-ti parerea, opinia ta conteaza