Wimbledon

Federer, prima infrangere de la 2-0 la seturi intr-un turneu de Mare Slem

Francezul Jo-Wilfried Tsonga s-a calificat, miercuri, in semifinalele turneului de Mare Slem de la Wimbledon, dupa ce l-a invins in cinci seturi pe elvetianul Roger Federer.

Roger Federer - Wimbledon
(cc) photo credit: bamberry

De sase ori campion pe iarba de la All England, Federer a condus cu 2-0 la seturi, dar s-a vazut mai intai egalat si mai apoi invins de un Tsonga in forma de zile mari.

Meciul s-a incheiat cu 3-6, 6-7 (3), 6-4, 6-4, 6-4 in favoarea lui Tsonga, care devine astfel primul jucator din lume care castiga in fata lui Federer, dupa ce fostul lider mondial a condus cu 2-0 la seturi intr-un turneu de Mare Slem.

Pana la partida de miercuri Federer avea un record de 178 de victorii consecutive in meciurile in care a condus cu 2-0 la seturi in turneele de Mare Slem.

Doar de doua ori in cariera elvetianul a pierdut un meci fiind intors de la 2-0 in favoarea sa. Mai intai intr-o partida cu Lleyton Hewitt din 2003 care a contat pentru Cupa Davis si mai apoi in finala Turneului Campionilor din 2005.

Pentru Tsonga este prima calificare in semifinale la Wimbledon, unde s-a oprit in sferturi la editia precedenta, fiind invins de britanicul Andy Murray.

Francezul care a jucat finala in 2008 la Openul Australiei va juca pentru un loc in finala de la Wimbledon impotriva lui Novak Djokovic, chiar jucatorul care in urma cu trei ani si jumatate l-a privat de primul sau titlu major.

Tsonga a castigat cinci din cele sapte dispute directe cu Djokovic, ultima lor intalnire directa datand din sferturile editiei din 2010 a Openului Australiei, cand jucatorul din Hexagon s-a impus in decisiv.

Spune-ti parerea, opinia ta conteaza