IndyCar

Franchitti castiga cu stil la Milwaukee in IndyCar

Scotianul Dario Franchitti s-a folosit de toata experienta acumulata de-a lungul anilor pentru a castiga, duminica, pe ovalul de o mila de la Milwaukee traditionala cursa din seria IndyCar.

Dario Franchitti 1
Creative Commons License photo credit: Vitodens

Pilotul echipei Chip Ganassi Racing a fost lider detasat in prima parte a cursei, pentru a ceda ulterior sefia brazilienilor Tony Kanaan si Helio Castroneves.

Pentru Dario Franchitti a fost a 29-a victorie in IndyCar, rezultat care il plaseaza pe scotian pe locul noua intr-un clasament al tuturor timpurilor la egalitate cu Rick Mears.

De asemenea, Franchitti a incheiat pentru a 100-a oara in cariera in topul cinci in IndyCar.

Intrarea ultimului la boxe cu 25 de tururi inaintea finalului l-a readus pe Franchitti pe prima pozitie, pe care campionul en-titre al IndyCar nu avea sa o mai cedeze pana la final.

Franchitti a profitat din plin si de ghinionul adversarilor sai, Kanaan lovind zidul de beton in ultimul viraj cand mai erau doar 29 de tururi pana la final.

Castroneves a fost nevoit sa intre la boxe pentru a schimba un pneu care a cedat, astfel ca pilotul lui Roger Penske s-a trezit aruncat pe pozitia a 9-a.

Americanul Graham Rahal a terminat pe doi cu echipa secunda a lui Chip Ganassi, in timp ce Oriol Servia (Newman/Haas Team) a obtinut primul sau podium in acest sezon.

Will Power a progresat pas cu pas pe cel mai iubit oval de o mila din campionat si la final a incheiat in pozitia a patra, rezultat care il pastreaza la sefia clasamentului general, cu 271 de puncte. Australianul de la Penske pornise in cursa din pozitia a 17-a.

Acelasi numar de puncte a fost atins si de Franchitti, in timp ce Servia este pe trei la 73 de puncte distanta.

Spune-ti parerea, opinia ta conteaza