WRC

Loeb a preluat conducerea Raliului Acropolis

Campionul mondial Sebastian Loeb si-a aratat din plin clasa in ziua secunda a Raliului Acropolis, conducand la finalul celor sapte probe speciale programate sambata cu un avans de doar 2.2 secunde in fata coechipierului sau Sebastien Ogier.

Citroën C4 WRC
Creative Commons License photo credit: YackNonch

Pilotii au avut de parcurs un total de 141.89 kilometri, totul culminand cu o speciala pe timp de noapte in lungime de 17.71 kilometri.

Lider in deschiderea zilei a fost norvegianul Petter Solberg (Citroen Team Solberg), care a pornit in speciala a saptea cu un avans de 51.6 secunde in fata lui Ogier.

Aflat in neplacuta postura a deschizatorului de drum, fostul campion mondial a adunat in rotile DS 3-ului sau toate pietrele traseului si astfel a pierdut timp constant in fata urmaritorilor sai.

Mai mult decat atat, Ogier a avut parte de un start fulminant de zi, cu trei speciale castigate consecutiv, astfel ca la jumatatea zilei Solberg mai pastra doar 5.4 secunde din avansul initial.

Finlandezul Jari-Matti Latvala (Ford Abu Dhabi) a intrerupt seria lui Ogier dupa ce a stabilit cel mai bun timp in speciala a 10-a, dupa care Loeb si Ogier s-au impus in urmatoarele doua probe.

Latvala a revenit in finalul zilei si a castigat pe Nea Politia, speciala desfasurata pe timp de noapte.

Mikko Hirvonen, al doilea echipier de la Ford Abu Dhabi, a inceput ziua pe trei, dar pana la finalul celor sapte speciale din program a retrogradat o pozitie.

Chiar si asa al doilea pilot din ierarhia generala pastreaza sanse mari la victorie, avand de recuperat in ultima zi doar 22.4 secunde in raport cu Loeb.

Henning Solberg (Stobart Ford) ocupa pozitia a cincea, cu o intarziere de aproape patru minute, fiind urmat de coechipierul sau Matthew Wilson si de Kimi Raikkonen, care a urcat trei locuri fata de prima zi.

Spune-ti parerea, opinia ta conteaza