Superbike

Melandri a obtinut a doua victorie a carierei in Superbike

Italianul Marco Melandri a profitat din plin de pozitionarea in prima pozitie a grilei de start si s-a impus, duminica, in cursa inaugurala a etapei a 7-a a Campionatului Mondial de Superbike, programata pe circuitul Motorland Aragon din apropiere de Zaragoza.

Marco_Melandri_ SBK_ASSEN_2011_Foto_JanAw
Creative Commons License photo credit: adriaan4

Debutant in acest sezon in WSBK alaturi de echipa de uzina Yamaha, Melandri si-a aparat prima pozitie la start in fata agresivului Max Biaggi, care in cele din urma a urcat la conducere.

Campionul mondial de la Aprilia si-a mentinut prima pozitie in cursa pana cu cinci tururi inaintea finalului, cand a fost depasit de Melandri si nu a mai avut puterea sa revina.

Podiumul primei curse de pe Motorland Aragon a fost completat de britanicul Leon Camier (Aprilia), care s-a impus fara nici cea mai mica emotie in fata irlandezului Eugene Laverty (Yamaha) si a britanicului Tom Sykes (Kawasaki).

Carlos Checa (Ducati), liderul detasat al campionatului, a abandonat cursa dupa o cazatura in turul cu numarul opt, chiar imediat dupa ce stabilise cel mai rapid timp si se apropia amenintator de primii doi clasati.

Melandri a mai castigat in acest an prima alergare de la Donington Park.

In alta ordine de idei, italianul Davide Giugliano (Althea Racing Ducati) a obtinut a treia victorie a sezonului in patru curse disputate la clasa Superstock 1000.

Giugliano s-a impus in fata lui Lorenzo Zanetti (BMW Mottorad Italia) si a lui Danilo Petrucci (Barni Racing Team).

La general lider se mentine Giugliano (95 puncte), urmat de Petrucci (69) si Zanetti (68).

Bogdan Vrajitoru, reprezentantul Romaniei la aceasta categorie, a incheiat pe locul 25, ultimul.

Spune-ti parerea, opinia ta conteaza