Motorsport

Peugeot in fata Audi dupa prima sedinta de calificari la Le Mans

Prototipul cu numarul 8 aruncat in lupta de constructorul francez Peugeot pentru editia din acest an a cursei de 24 de ore de la Le Mans ocupa prima pozitie in clasamentul provizoriu dupa prima sedinta a calificarilor.

Team Peugeot Total's Peugeot 908 HDi FAP Driven by Alexander Wurz, Marc Gene and Anthony Davidson
(cc) photo credit: Dave Hamster

Francezul Stephane Sarrazin a stabilit timpul de referinta al sesiunii de doua ore care s-a desfasurat miercuri seara incepand cu ora locala 21.

La ora 22:29 pilotul din Hexagon a oprit cronometrul la 3 minute, 27 secunde si 33 sutimi, depasind cele trei echipaje de uzina Audi.

Constructorul german a inceput calificarile in forta si dupa prima jumatate de ora monopoliza podiumul provizoriu, cu scotianul Allan McNish in postura deschizatorului de drum, cu 3m29.078s.

Timpul acestuia a fost batut ulterior de Mike Rockenfeller, care a fost cronometrat in 3m27.949s.

Sedinta nu a fost lipsita de incidente primul steag rosu fiind arborat dupa doar 55 de minute in urma unui incident produs de francezul Romain Dumas.

Acesta a avut nesansa sa iasa in decor si sa loveasca Aston Martinul AMR al lui Ronald Goethe, ambele masini suferind avarii importante in urma coliziunii.

Al doilea steag rosu s-a produs in chiar ultimele secunde ale sesiunii, cand Nick Leventis a iesit violent in decor in ‘S-ul’ Dunlop si a distrus aproape complet prototipul LMP2 al echipei Straka Racing.

La categoria GT PRO disputa dintre BMW si Ferrari a fost castigata pentru moment de constructorul bavarez, dupa ce echipajul format din Priaulx/Muller/Hand a depasit cu jumatate de secunda pe Fisichella/Bruni/Vilander, reprezentantii echipei AF Corse Ferrari.

Calificarile cursei de 24 de ore de la Le Mans vor fi reluata joi seara.

Spune-ti parerea, opinia ta conteaza