Opinii

Exil

Mult trambitatul amical cu Argentina e minunat, dar lipseste cu desavarsire. Tricolorii se vor strange in cantonamentul de acasa de la dl dr. Tanasescu (si el plecat in zari mai bune, occidentale, la dulcele Parlament European), dupa care vor fi evacuati ceva mai la vest de National Arena. Mai spre Austria, asa.

Desigur, daca stam cu picioarele in apa calduta, cu sare, si cu mintea la racoare, ne dam seama ca Uzbekistanul, echipa din liga a doua valorica a Confederatiei asiatice, este o adunare de jucatori mai pe masura generatiei noastre de surdo-muti din prezent. Din cauza careia am ajuns in urna a patra valorica. Doamne fereste s-o deschidem, ca pe urma va trebui sa ne punem cenusa in cap.

Nationala in Austria? Se inscrie in transhumanta normala a fotbalului românesc. În cupele europene, Steaua va juca pe teren propriu la Cluj, iar Rapidul la Timisoara. Care ar fi solutia?

Tabula rasa la nivel de conducere si investitiile in academiile de tineret si copii. Evident, utopica. Suntem diplomati si ne plac tranzitiile moi. Exilul sportului rege e abia la inceput. Dar nu trebuie sa ne facem griji.

Ramânem cu talk show-urile, cu telefoanele in direct, cu datul din cap afirmativ si cu sparlele insinuate politically correct.

Pentru comentarii accesati aceasta pagina.