Sporturi

Preliminariile Cupei Mondiale din Brazilia 2014 in cifre

Brazilia este urmatoarea destinatie a turneului final al Cupei Mondiale din 2014, dar pana la marile inclestari din America de Sud echipele inscrise in calificari se vor infrunta pentru 31 de locuri ramase disponibile. Vedeti mai jos care sunt cele mai importante cifre ale preliminariilor.

South Africa Brazil 2014 Soccer WCup Emblem
(cc) photo credit: Cyril Attias

2 – infrangeri a suferit Germania in 74 meciuri de calificare, devenind astfel cea mai valoroasa natiune in calificari. Germanii vor incepe preliminariile pentru Cupa Mondiala cu o medie de 2.46 puncte si 2.9 goluri pe meci.

2 – ani si cinci luni este durata temporala a preliminariilor Cupei Mondiale din 2014. Acestea au debutat deja la 15 iunie 2011 si se vor incheia la 19 noiembrie 2013.

7 – echipe s-au calificat la fiecare din ultimele sase editii ale Cupei Mondiale, acestea fiind Argentina, Brazilia, Germania, Italia, Coreea de Sud, Spania si SUA.

8 – echipe au incheiat neinvinse preliminariile pentru Cupa Mondiala din 2010: Cote d’Ivoire, Germania, Italia, Coreea de Sud, Nigeria, Spania, Olanda si, intr-un mod surprinzator, Insulele Virgine Britanice, care a parasit competitia dupa doua remize cu Bahamas.

9 – secunde trecusera de la inceputul meciului dintre San Marino si Anglia, cand sanmarinezul Davide Gualtieri a marcat cel mai rapid gol din preliminarii. Se intampla in 1993, iar reusita a fost cu ghinion pentru englezi, care la finalul acelei campanii au ratat calificara la turneul final din SUA.

19 – editii consecutive de preliminarii au fost disputate de Brazilia, Luxemburg, Portugalia si Irlanda.

25 – de intalniri directe au fost de-a lungul timpului intre Mexic si SUA, cele doua natiuni propunand cel mai aprig duel din istoria preliminariilor. Natiunile vecine din America de Nord si-au disputat si finala editiei din acest an a Gold Cup, castigata spectaculos de mexicani cu 4-2.

31 – goluri a marcat Australia in aprilie 2001 in meciul cu Samoa Americana, stabilind astfel cea mai mare diferenta de scor din istoria preliminariilor Cupei Mondiale.

35 – goluri a marcat legendarul jucator iranian Ali Daei in 51 de partide in preliminariile asiatice, devenind astfel cel mai bun marcator din toate timpurile in aceasta faza a competitiei. Acesta este urmat de ucraineanul Andrey Shevchenko (26 goluri), hondurianul Carlos Pavon (25) si argentinianul Hernan Crespo (19).

78 – ani si o luna au trecut de la intalnirea Suedia-Estonia (Stockholm, 1933), prima partida din istoria preliminariilor Cupei Mondiale.

100 – meciuri disputate in calificarile pentru Cupa Mondiala. Cifra a fost atinsa deja de 40 de natiuni. In campania pentru Brazilia 2014 acestora li se vor mai adauga alte echipe precum Spania (99 meciuri in prezent), Franta (91), Marco (98), Polonia (96), Canada (95), Iran si Cipru (94), Anglia (92) si Arabia Saudita (92).

141 – meciuri de calificare disputate de Mexic, cea mai experimentata echipa din istoria preliminariilor. La polul opus se situeaza Republica Centrafricana, Comore, Myanmar si Timorul de Est, care au jucat fiecare doar doua partide.

203 – echipe vor lua parte in preliminariile Cupei Mondiale din 2014, depasind recordul de 200 stabilit in precedentele calificari. Singurele natiuni care nu s-au inscris la aceste preliminarii sunt Bhutan, Brunei, Guam, Mauritania si tara gazda, Brazilia.

824 – meciuri sunt programate sa se dispute in preliminariile pentru 2014, ducand totalul la peste 6.000 de meciuri. Precedentele preliminarii s-au incheiat la 5.630 meciuri disputate de-a lungul timpului.

1500 – persoane implicate in organizarea festivitatii tragerii la sorti pentru preliminariile Cupei Mondiale din 2014. Printre acestea se numara si 600 de voluntari.

16.448 – goluri s-au marcat in istoria de 78 de ani a preliminariilor Cupei Mondiale, media fiind de 2.92 goluri pe meci.

162.764 – spectatori au asistat in 1997, pe stadionul Maracana din Rio de Janeiro, la meciul de calificare dintre Brazilia si Columbia.

19.300.000 – spectatori au asistat la meciurile precedentelor preliminarii la nivel mondial, media fiind de 23.000 la fiecare meci. Mexic si Anglia sunt echipele care pe teren propriu au fost urmarite in medie de 80.000 de spectatori.

Spune-ti parerea, opinia ta conteaza