Retele sociale

Reteaua Fridge, prima achizitie Google+

Platforma de socializare Google+, lansata in urma cu trei saptamani, a achizitionat Fridge, o retea cu doar patru angajati si 40 de mii de vizitatori unici pe luna, informeaza presa externa.

Jump on the social media bandwagon
(cc) photo credit: Matt Hamm

Principiile in baza carora functioneaza Fridge sunt asemanatoare celui mai nou serviciu aparut sub semnatura gigantului american, aceasta numarand 20 de mii de grupuri formale, in cadrul carora interactiunea utilizatorilor se produce prin impartasirea videoclipurilor, mesajelor, fotografiilor si evenimentelor cu restul prietenilor.

Potrivit fondatorului Fridge, Austin Chang, formalitatile aferente noii achizitii se vor incheia in, cel mult, trei luni.

Suma in schimbul careia reteaua Fridge a fost achizitionata nu a fost dezvaluita de oficialii niciuneia dintre organizatiile implicate.

Google+ a fost gandit ca “un raspuns partial” la compania Facebook, controlata de Mark Zuckerberg, bucurandu-se de un succes fara precedent pe piata retelelor de socializare, in conditiile in care numara peste 18 milioane de conturi de utilizatori.

Spune-ti parerea, opinia ta conteaza