Opinii

Aşa s-a calit Oţelul

In luptele grele din campionatul intern. E paradoxal, dar trofeele vin doar dupa infrangerile sau semi-esecurile cu liliputani. Dupa ce in prima etapa Oprita le-a frant diagrama undeva in zona austenitei, siderurgistii de la malul Dunarii au intrat acum si in istoria Concordiei. Din Chiajna. Departe de stadionul european U19, limitrofii marii citadele s-au intors cu primul punct din existenta sub soarele Ligii 1, chiar de pe terenul detinatoarei titlului.

Recunosc, mi-am propus sa urmaresc cu atentie meciul. Am urmarit sarjele gazdelor si sacrificiul fumegand al oaspetilor. Undeva, insa, pe parcurs, m-au pierdut prin muntii de atac steril. Tocmai in asta consta frumusetea fotbalului, mai ales la inceput de campionat. In bulversarea valorilor. Pe urma, cine a greblat mai bine si si-a tras maldarul de zgura mai mare in curte, acela va investi in a spori gramada.

Evident, otelarii se concentreaza cel mai bine asupra meciurilor cu miza. Au castigat Super Cupa si cu siguranta ca vor avea evolutii mult mai bune in grupele Ligii Campionilor. Vor face istorie si acolo, in calitate de ultima echipa romaneasca aflata in postura de a respira langa granzii Europei. Pentru o buna bucata de timp, de-acum inainte…

Ramane de vazut ce se va intampla pe stadionul caruia ii vor spune “casa” in UCL. Etapa viitoare, moldovenii vor merge sub Pietricica, pentru a infrunta o alta nou-promovata, ceva mai cu staif, e drept. Pana atunci, o pauza, pentru regruparea fortelor. Si reincarcarea furnalelor, cu cocs.

Pentru comentarii accesati aceasta pagina

Spune-ti parerea, opinia ta conteaza