Ciclism

Sagan a castigat Turul Poloniei. Kittel, impresionant la sprint

Rutierul slovac Peter Sagan nu mai este de mult o revelatie a sportului cu pedale, tanarul de la Liquigas, care uimea lumea ciclismului cu aparitia sa din Paris-Nisa 2010, confirmand o data in plus talentul sau cu ocazia Turului Poloniei.

Peter Sagan is congratulated by 1979 winner of Paris Roubaix

Deposedat de tricoul galben chiar inaintea etapei finale de la Cracovia, Sagan s-a luptat pentru fiecare secunda pusa in joc, iar la final a obtinut victoria in fata irlandezului Daniel Martin pentru doar sase secunde.

Ultima etapa i-a revenit la sprint germanului Marcel Kittel, rutierul echipei Skil-Shimano impresionand in acest Tur al Poloniei prin cele nu mai putin de patru victorii obtinute, trei dintre acestea consecutiv.

Pregatit pentru primul Mare Tur

In varsta de dar 21 ani, Sagan isi va face debutul in Marile Tururi cu ocazia Vueltei din acest sezon, care va debuta la Benidorm pe 20 august.

Aflat la doar al doilea an ca profesionist, Sagan nu isi ascunde intentiile ofensive, declarand ca isi doreste obtinerea a cat mai multe victorii in Turul Spaniei.

Liquigas va miza la clasamentul general pe italianul Vincenzo Nibali, iar Sagan are mana libera pentru a concura pentru victoriile de etapa.

In alta ordine de idei, Liquigas a anuntat deja numele a sase rutieri care vor concura in Vuelta: Vincenzo Nibali, Peter Sagan, Eros Capecchi, Damiano Caruso, Valerio Agnoli si Mauro Da Alto.

Spune-ti parerea, opinia ta conteaza