Opinii

Planeta ovala

Rugby balls ISL_Hr91nn_I0001-1206.jpg

Intr-o lume a sportului dominata din ce in ce mai mult de interese comerciale si acaparata de tentaculele lungi ale diferitilor manageri, impresari, patroni, etc., rugbyul a ramas o oaza de noblete, cavalerism si fair-play.

Un necunoscator ar putea avea impresia ca acei colosi ai jocului cu balonul oval sunt capabili de adevarate maceluri pe dreptunghiul verde, dar in realitate lucrurile stau cu totul altfel.

De la inceput si pana la sfarsit jocul de rugby ofera un exemplu de fair-play si onestitate, atribute pe care cu greu le mai gasim intr-un alt sport. Un meci de rugby incepe cu mult inainte de fluierul de start al centralului, si el un alt cavaler.

Unul dintre cele mai emotionante momente se consuma in momentul intonarii imnurilor. Este un moment unic, de o incarcatura emotionala fantastica. Ai ocazia sa vezi ‘munti’ de oameni cu lacrimi in ochi, cantand din toata fiinta lor, melodia imnului fiind acompaniata de vocile zecilor de mii de ‘cavaleri’ din tribune.

Urmeaza jocul. Unul de mare angajament, cu intrari barbatesti, dar frumoase si in limita regulamentului, fiind rare ocaziile cand jucatorii au ceva de impartit intre ei. Un alt moment interesant al jocului se consuma in momentul accidentarii unuia dintre jucatori. Nu se intrerupe intregul meci ca la fotbal spre exemplu, pentru a permite accidentatului sa iasa pe masinuta in afara terenului, pentru a reintra dupa doua secunde, miraculos vindecat. Nu. La rugby jucatorul accidentat primeste ingrijirile medicale chiar pe terenul unde s-a consumat nefericitul incident.

Arbitrul este si el parte a jocului dupa cum spuneam. Nu priveste sfidator jucatorii ca la fotbal, facandu-le semn dispretuitor cu mana sa dispara urgent din fata lui. Dimpotriva. In rugby arbitrul are o legatura directa atat cu jucatorii, cat si cu publicul spectator si telespectator, deciziile sale putand fi auzite de intreaga asistenta. Si pentru ca fair-playul si spiritul de corectitudine sa fie total, orice faza litigioasa este analizata de un al patrulea ‘judecator’, care observa jocul pe un monitor.

Antrenorii sau selectionerii isi au la randul lor locul bine delimitat in aceasta frumoasa poveste numita rugby, asistand la meciuri din inaltul tribunei, fara a striga sau gesticula de pe banca de rezerve, si fara a-si ameninta jucatorii cu excluderea din prima garnitura.

Dupa gramezile ordonate din timpul jocului sau puternicele placaje am putea crede ca meciurile de rugby sunt prefatate de adevarate turniruri sau ciocniri sangeroase intre suporteri. Nimic mai fals. La partidele de rugby putem vedea cum englezi iau loc langa francezi sau scotieni, cum australieni stau langa neo-zeelandezi si tot asa, fara sa existe nici cea mai mica problema.

Pasionatul de rugby are o alta cultura fata de impatimitul de fotbal, spre exemplu. Inainte de a fi patimas pentru echipa favorita isi respecta mai intai adversarul, un lucru iarasi aproape imposibil in fotbal, unde stadioanele sunt adevarate focare de infectii verbale si loc de refulare a frustrarilor cotidiene.

Am ajuns si la final. Meciul de rugby dureza 80 de minute si atat, pentru ca regulamentul are grija sa prevada intreruperea timpului cand cele doua echipe nu sunt angajate in joc, pentru a nu lasa loc de interpretari gen Urs Maier. Daca se incepe in fair-play nu are cum sa se termine altfel. Obositi, unii chiar cu rani deschise si tricouri sfasiate de inclestarea jocului, invingatorii intotdeauna isi aplauda invinsii, formand un tunel viu spre vestiare.

Spune-ti parerea, opinia ta conteaza