Media

Apple si-a pierdut parintele. Steve Jobs a decedat la doar 56 de ani

Steve Jobs, cofondatorul Apple, s-a stins din viata, joi, la varsta de 56 de ani. Suferea de o forma rara de cancer pancreatic si, in pofida unui transplant de ficat realizat in 2004, a trecut in lumea celor drepti dupa o lunga suferinta.

“Suntem profund întristaţi să anunţăm că Steve Jobs a decedat astăzi”. Astfel a sunat mesajul sec transmis de consiliul de administratie al Apple.

Jobs a renuntat in august la functia de CEO si presedinte al Apple, locul sau fiind luat de Tim Cook.

“Apple a pierdut un vizionar şi un creator de geniu, iar lumea a pierdut o fiinţă incredibilă”, a spus Cook despre decesul lui Jobs.

Vestea mortii lui Steve Jobs a generat reactii la cel mai inalt nivel, de la concurentii din bransa si pana la presedintele Statelor Unite ale Americii.

Pe contul sau de Twitter, presedintele Barack Obama a declarat ca “Steve a fost unul dintre cei mai mari inventatori americani – suficient de curajos încât să gândească diferit şi să creadă că poate schimba lumea. A fost suficient de talentat încât să o facă”.

Mark Zuckerberg, cofondatorul retelei de socializare Facebook, a scris pe wall-ul sau: “Steve, mulţumesc pentru că ai fost un mentor şi un prieten. Mulţumesc că ai arătat că ceea ce ai construit oate schimba lumea. Îmi va fi dor de tine”.

Bill Gates, fondatorul si propietarul Microsoft, s-a declarat la randul sau intristat de moartea lui Jobs, “un prieten, coleg si competitor mai mult de jumatate din viata”.

Arnold Schwarzenegger, actor si guvernator al statului California, a scris la randul sau pe contul personal de Twitter ca “Steve a trăit Visul Californian în fiecare zi a vieţii sale, a schimbat lumea şi a fost o sursă de inspiraţie”.

Steve Jobs a pus bazele, in 1976, impreuna cu Steve Wozniack, companiei Apple, cea care avea sa devina peste ani una dintre cele mai importante nume in piata IT&C.

Aflat in spatele tuturor terminalelor de tipul iMac, iPad sau iPhone, Jobs a demisionat in 1985 din functia sa de conducere pentru a reveni doi ani mai tarziu. In luna august a acestui an s-a retras din nou din cauza problemelor de sanatate.

Vedeti mai jos un filmulet istoric in care Steve Jobs lanseaza in 1984 primul model Macintosh:

Steve Jobs, discurs emotionant despre viata si moarte:

Spune-ti parerea, opinia ta conteaza