IndyCar

IndyCar va avea o etapa in China

Dupa ce au renuntat la runda din Japonia, care in 2011 s-a desfasurat pentru prima data in istorie pe varianta clasica a circuitului de la Motegi, oficialii IndyCar Series s-au reorientat pe piata asiatica, urmand ca in 2012 sa organizeze o etapa in China.

IndyCars-2007-1127

Prima cursa de IndyCar din istoria Chinei se va desfasura pe 19 august in orasul Qingdao de la Marea Galbena pe un circuit stradal special amenajat pe distanta a 6.22 km.

“In 2010, China s-a plasat pe primul loc in topul preferintelor investitorilor nostri intre natiunile aflate in afara Statelor Unite. Ca a doua economie a lumii, China a devenit astfel o prioritate de top pentru multi oameni de afaceri si sponsori americani implicati in IndyCar”, a declarat Randy Bernard, CEO al competitiei.

Sezonul 2012 al campionatului IndyCar va debuta pe 25 martie la St.Petersburg in Florida, moment care va marca inceputul erei noilor sasiuri proiectate de Dallara. Mai mult decat atat, in competitie vor intra si alti motoristi in afara Honda, americanii de la Chevrolet si Lotus.

Spune-ti parerea, opinia ta conteaza