Snooker

O’Sullivan a ratat al doilea titlu de Power Snooker

Fara doar si poate, Power Snooker este o competitie construita dupa chipul si asemanarea lui Ronnie O’Sullivan. Arta snookerului in combinatie cu o atmosfera degajata, atat la masa de joc cat si in randul spectatorilor. ‘Racheta’ a demonstrat o data in plus ca se simte ca pestele in apa la masa de Power Snooker, dar de aceasta data nu a fost suficient pentru a obtine victoria.

Martin Gould a revenit neverosimil dupa ce a fost condus cu aproape o suta de puncte si l-a invins pe O’Sullivan, care in semifinale reusise peste 500 de puncte in fata lui Neil Robertson.

Cu aceasta victorie Gould a incasat cecul de 25.000 de lire sterline si a facut o ultima repetitie inaintea Campionatului Regatului Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord, competitie care va debuta pe 3 decembrie la York.

Desi este un joc dinamic si spectaculos, potrivit pentru zilele posomorate de weekend tomnatic, jocul de Power Snooker este contestat de multi iubitori ai snookerului in format clasic, unde maiestria si eleganta de la masa se imbina armonios cu fair play-ul si sobrietatea tribunelor.

Una peste alta, din cand in cand avem nevoie de o iesire din cotidian si Power Snooker este una dintre variantele cele mai placute de a urmari un frumos spectacol in cel mai britanic mod cu putinta.

Scurta introducere in Power Snooker

Power Snooker este o competitie inventata in 2010 de Barry Hearn, cel care a preluat fraiele snookerului mondial, si care se doreste a aduce ‘sahul cu bile’ mai aproape de publicul spectator.

Fiecare meci de Power Snooker are o durata fixa de 30 de minute in care cei doi jucatori implicati in competitie disputa un numar nelimitat de mese acumuland puncte.

Masa de joc este una normala de snooker, cu mentiunea ca postavul este unul de biliard, favorizand astfel o mai buna alunecare a bilelor pe suprafata de joc.

Pe langa traditionalele bile colorate pe masa exista alte noua bile rosii asezate in forma de romb in partea superioara a mesei, intre bila roz si cea neagra. In centrul acestora se afla ‘bila power’, a carei introducere in buzunar favorizeaza dublarea punctelor timp de trei minute. Punctele mai pot fi de asemenea dublate in masura in care o lovitura este executata cu bila alba aflata in zona inferioara din spatele liniei de spargere, asa numita ‘power zone’.

Publicul are partea lui de implicare in joc, fiecare spectator fiind liber sa se manifeste dupa cum considera de cuvinta in limitele bunului simt.

Jucatorii au o tinuta degajata, fara vesta sau papion, doua obiecte vestimentare obligatorii in jocul clasic de snooker.

Spune-ti parerea, opinia ta conteaza