Golf

Quiros la conducere in Dubai. Acelasi scenariu ca in Hong Kong?

Deja câştigător anul acesta la Dubai, Alvaro Quiros a devenit principalul pericol în calea lui Rory McIlroy, nord-irlandezul pornit în recuperarea unei diferenţe uriaşe faţă de liderul Cursei către Dubai – Luke Donald – şi aflat în căutarea locului întâi la final de sezon în această ierarhie a câştigurilor din Circuitul European.

IMG_8448
(cc) photo credit: Eden Comunicación

Spaniolul a egalat recordul traseului Earth din complexul Jumeirah, cu o rundă a doua la 64, opt sub par, şi va începe ziua penultimă în fruntea clasamentului Campionatului Mondial Dubai la diferenţă de patru lovituri, cu un total de 12 sub.

McIlroy s-a aflat în două rânduri la egalitate cu ibericul, pe parcursul ultimelor nouă cupre, însă a lăsat un chip în scurt faţă de green la a 17-a, după care a suferit bogey la ultima, după ce trimisese cu driverul în apă.

Erori care l-au coborât pe locul trei, la egalitate cu englezul Robert Rock. Campion în Openul american, Rory îl ajunsese din urmă şi depăşise pe Quiros, duminica trecută, când a câştigat Openul de la Hong Kong.

Nord-irlandezul în vârstă de 22 de ani este obligat să repete performanţa şi la malul Golfului Persic, pentru a păstra şanse la detronarea la final de sezon a lui Donald.

Chiar şi în condiţiile în care McIlroy va câştiga în Dubai, Donald poate realiza dubla istorică – locul întâi în clasamentele câştigurilor din Circuitele aflate de ambele părţi ale Atlanticului – dacă va încheia între primii nouă jucători, weekendul acesta.

Deocamdată, la jumătatea turneului, Luke se află la egalitate pe 12. McIlroy îl cunoaşte foarte bine pe Quiros. Şi asta nu doar de săptămâna trecută, ci şi din Clasicul Deşertului Omega Dubai, din februarie.

Atunci, nord-irlandezul era lider la egalitate, înaintea ultimelor runde, însă a încheiat pe zece, iar golferul cu cea mai puternică lovitură din lume a revenit spectaculos şi a câştigat.

Acum, Quiros a început ziua la patru lovituri în urma lui Peter Hanson. Cum suedezul a avut probleme, iar scoţianul Paul Lawrie s-a pierdut după startul foarte bun, ibericul n-a stat pe gânduri şi a profitat de pe urma ocaziei ivite.

A întors în 33, cu birdies la a doua, a patra şi a opta, după care a intensificat ritmul, la ultimele nouă.

După alte birdies, la cupele 11, 14 şi 16, a profitat de pe urma faptului că organizatorii au mutat cu 95 de iarzi tee-ul de la ultima cupă, un par cinci.

McIlroy a suferit de o viroză în ultimele săptămâni. Medicii i-au comunicat că s-ar putea să aibă de-a face cu febra dengue, transmisă prin înţepătură de ţânţar şi fatală în mai puţin de 1% din cazuri.

“Puteau fi nenumărate cauze. Voi merge să consult încă un medic, mâine, după care voi hotărî dacă mă mai duc sau nu în Thailanda, săptămâna viitoare – a spus Rory. Sincer să fiu, sunt pregătit să închei sezonul şi abia aştept să pun crosele deoparte.”

Donald s-a aflat chiar şi pe locul 31, după ce a avut nevoie de trei putt-uri pentru a încheia cupa a opta. După ce a salvat parul la următoarele şapte, a venit cu putt-uri de la 5 m la a 16-a şi la a 18, iar între ele, cu unul de la 3 m.

“A contat foarte mult abordarea mentală – a spus Donald. Ar fi o prostie din partea mea ca să mă bazez pe faptul că McIlroy nu va câştiga. Cunosc foarte bine care-i miza, iar asta contează enorm pentru mine. Au fost multe momente în care am resimţit frustrarea. Am încercat să-mi păstrez răbdarea, însă e tare dificil. Îmi doresc să închei cu bine ceea ce mi-am propus când am venit aici, iar evoluţiile de la ultimele trei cupe m-au făcut să pot zâmbi din nou. Desigur, presiunea este uriaşă. Comit în continuare greşeli, în parte şi din cauza mizei. Când miza e foarte mare, eşti mai nervos, însă uneori lucrul acesta funcţionează în favoarea ta.”

Ultimul cuvânt l-a avut liderul Quiros:

“Evident, ei luptă pentru locul întâi în Cursa către Dubai. Noi suntem aici pentru a încerca să le stricăm sărbătoarea. Nu sunt ei doi cei mai importanţi oameni din turneul ăsta de golf.”

Spune-ti parerea, opinia ta conteaza