Ciclism

Spartacus Cancellara a triumfat in Montepaschi Strade Bianche

Pentru a doua oara in cariera elvetianul Fabian Cancellara s-a dovedit a fi cel mai puternic rutier aliniat la startul clasicei Montepaschi Strade Bianche.

Fabian Cancellara
(cc) photo credit: Tim Moreillon

Rutierul echipei RadioShack-Nissan a atacat decisiv cu 13 kilometri inaintea finalului pe ultimul sector de ‘drumuri albe’ si s-a desprins dintr-un grup de frunte in care se mai regaseau Alessandro Ballan, Roman Kreuziger, Maxim Iglinsky sau Greg van Avermaet.

Atacul rutierului belgian de la BMC i-a deschis practic calea lui Cancellara pentru a face mutarea decisiva, cel supranumit Spartacus reusind in ultimii 10 kilometri sa-si construiasca un avans de peste un minut fata de urmaritori.

Cancellara a sosit cu 42 de secunde in fata lui Iglinsky si a adus astfel prima victorie a sezonului pentru noua echipa a lui Johan Bruyneel.

Podiumul de la Siena a fost completat de italianul Oscar Gatto de la echipa Farnese-Vini.

Dupa locul doi din 2011, cand a fost invins de Philippe Gilbert, fostul campion mondial Ballan a sosit de aceasta data pe locul al cincilea.

Prezent in a doua cursa a sezonului dupa Marele Premiu de la Lugano, australianul Cadel Evans nu a reusit sa termine cursa.

Descoperita in 2007 de organizatorii Turului Italiei, Montepaschi Strade Bianche a devenit intr-un timp scurta o intrecere de referinta pentru ciclismul mondial, ineditul drumurilor neasfaltate si frumusetea dealurilor din Toscana facand deliciul telespectatorilor.

Spune-ti parerea, opinia ta conteaza