Media

Razboiul comunicatelor intre RCS & RDS si Antena Group. Vedeti documentul care a determinat scoaterea ‘Antenelor’ din grila

La doar o zi dupa furtuna declansata de scoaterea posturilor trustului Intact din grila de satelit a societatii de cablu RCS & RDS, cele doua parti aflate in conflict au inceput un duel de la distanta prin intermediul comunicatelor publice.

Remote Control, Television - TV-controller
(cc) photo credit: espensorvik

Antena Group a dat tonul prin postarea unui anunt in timpul meciului Steaua-FC Vaslui din Liga 1, prin care RCS & RDS era acuzata de “rea credinta” pentru actiunea de scoaterea Antenelor si a postului Euforia din transmisia DTH.

Mai mult decat atat, altfel fata de anunturile obisnuite cand consumatorii erau indemnati sa se adreseze companiei in cauza pentru a solicita reintroducerea in grila a posturilor dorite, comunicatul celor de la Intact propunea migrarea acestora spre alte societati de cablu.

Replica celor de la RCS & RDS nu a intarziat sa apara si compania din Dr.Staicovici a elaborat un comunicat de presa prin care explica masura de scoatere a celor patru posturi, Antena 1, Antena 2, Antena 3 si Euforia, din grila de satelit.

“Antena Group a somat RCS & RDS sa inceteze difuzarea prin satelit a canalelor “Antena”, daca nu achita o taxa anuala de peste 7 milioane de euro.  Data limita pentru cererea Antena Group era 20 aprilie 2012, ora 00.00. Daca dupa data si ora mentionate, RCS & RDS ar fi continuat sa retransmita canalele “Antena”, Antena Group ar fi urmat sa apeleze la “toate masurile legale, inclusiv plangeri de natura penala”, se arata in comunicatul celor de la RCS & RDS.

Mai mult decat atat, argumentul celor de la RCS & RDS pentru scoaterea din grila a canalelor mai sus mentionate este construit in jurul costurilor suportate de abonati, o difuzare in continuare a canalelor “Antena”, asa cum au fost denumite pe scurt, fiind posibila doar cu majorarea abonamentelor existente.

“Este pentru prima data in ultimii 8 ani cand Antena Group cere bani pentru retransmisia prin satelit a canalelor “Antena”. Pretentia financiara ar fi obligat RCS & RDS sa majoreze tarifele serviciilor Digi prin satelit. Compania noastra are in prezent cele mai mici tarife de pe piata, direct corelate cu puterea de cumparare a abonatilor. Acesta este motivul pentru care RCS & RDS nu poate accepta cererea Antena Group prin care abonatii sai ar trebui sa plateasca o factura substantial marita, fara a beneficia de nimic suplimentar”.

In finalul comunicatului cei de la RCS-RDS lasa o portita deschisa pentru solutionarea pe cale amiabila a diferendului cu cei de la Antena Group.

“RCS & RDS ramane consecventa scopului sau de a oferi abonatilor posturile de televiziune pe care si le doresc si de aceea: RCS & RDS cere public Antena Group acordul de retransmisie pentru posturile Antena 1 si Antena 3 pentru a le oferi abonatilor fara plata suplimentara”.

De urmarit reactia si urmatoarea mutare a celor de la Intact. Pana atunci vedeti mai jos instiintarea trimisa de Antena Group catre RCS & RDS conform careia daca RCS & RDS ar fi continuat sa retransmita canalele “Antena” dupa data de 20.04.2012, Antena Group ar fi urmat sa apeleze la ,,toate masurile legale, inclusiv plangeri de natura penala”.

[gview file=”http://www.ecronicar.ro/wp-content/uploads/2012/04/Notificare.pdf” height=”820″ width=”600″]

Spune-ti parerea, opinia ta conteaza