Linux

Ubuntu 12.04 LTS a fost lansat oficial. Vedeti cum arata si ce noutati prezinta

Dupa sase luni de la aparitia primului alpha comunitatea Ubuntu are toate motivele de bucurie. A aparut mult asteptatul Ubuntu 12.04 cu numele de cod Precise Pangolin. Asa cum ii spune si numele, noul Ubuntu este un LTS, altfel spus beneficiaza de suport pe termen lung din partea Canonical.

Precise Delivery
(cc) photo credit: j_baer

Noua versiune a sistemului de operare bazat pe kernelul Linux este a patra care beneficiaza de suport pe termen lung si a 16-a din totalul lansarilor Ubuntu.

Pentru cei mai putin familiarizati cu Ubuntu, 12.04 nu difera la prima vedere cu nimic fata de 11.10, versiunea anterioara lansata in octombrie 2011.

Odata intrat insa in actiune, Ubuntu 12.04 te lasa rapid sa-i descoperi calitatile, iar primul lucr de apreciat este viteza. 11.10 era si inca mai este o versiune rapida, insa 12.04 este cu adevarat un…wow (ca tot este la moda exclamatia).

Fara doar si poate oamenii din spatele Canonical au lucrat din greu pentru a scoate pe piata un produs rapid, fiabil si atractiv pentru utilizatorul de sistem Ubuntu Linux, iar 12.04 vine sa satisfaca intreaga paleta de nevoi in materie de PC.

Pe partea de aplicatii singura noutate adusa de Ubuntu 12.04 este inlocuirea player-ului audio Banshee cu Rhythmbox, acesta din urma revenind de fapt printre aplicatiile default.

Ultima versiune de LibreOffice pe partea aplicatiilor de birou, web browserul Firefox sau clientul de e-mail Thunderbird sunt alte programe care vin instalate odata cu Ubuntu 12.04.

Nu lipseste clientul de Instant Messenger Empathy, care o data in plus ramane default in detrimentul Pidgin. Desi am ramas un fan si utilizator al celui din urma, mult mai apropiat de ideea unui IM puternic si eficient, ultima versiune de Empathy vine cu un puternic suport pentru conversatiile video, ceea ce i-ar putea oferi un plus in competitia cu Pidgin.

Pentru vizualizarea pozelor si gestionarea acestora avem la dispozitie Shotwell, una dintre cele mai bune aplicatii pe acest segment. Pe langa posibilitatea de taiere, redimensionare si modificare a culorilor unei imagini, Shotwell are o foarte utila functie de export catre Flickr si Facebook.

Desi nu a ajuns inca in opinia mea la o maturitate care sa-i permita o functionalitate eficienta, Gwibber este in continuare propus ca aplicatie default pentru social media. Personal am renuntat la utilizarea acestuia dupa ce m-am lovit de lentoarea acestuia in versiunile anterioare de Ubuntu.

Multi dintre utilizatorii clasici de Ubuntu au inca o problema cu Unity. In trecut m-am numarat printre cei mai aprigi contestatari ai ideii de inlocuire a vechiului si simpaticului Gnome 2 cu Unity, insa dupa ce am testat cu succes desktop-ul Unity, pot spune cu toata responsabilitatea de care dau dovada ca acesta s-a maturizat si poate fi folosit cu incredere.

Ultima versiune de Unity care vine default pe Ubuntu 12.04 ofera acestuia o si mai mare stabilitate, iar lucrul devine mult mai simplu si placut.

Noul 12.04 introduce un alt element de noutate pentru a ajuta utilizatorul sa navigheze prin meniul principal al sistemului.

Este vorba de HUD, un asa numit nou “App Menu searching tool”, care se activeaza prin simpla apasare a tastei Alt din stanga tastaturii. Odata activat HUD in partea de sus a meniului se va deschide un meniu de cautare din care pot fi deschise ferestre, aplicatii si asa mai departe.

In ceea ce priveste aspectul vizual, Ubuntu 12.04 propune default tema Ambiance, care a fost la randul ei usor actualizata, in sensul ca face o diferenta vizibila intre o fereastra activa si o alta inactiva.

Daca nu va impacati cu Unity puteti folosi Ubuntu 12.04 cu Gnome 3 sau varianta Gnome Classic. De asemenea puteti instala prin intermediul unui PPA mediul grafic Cinnamon sau fork-ul Gnome 2 numit MATE.

Pentru a vedea cum arata noul Ubuntu 12.04 LTS si a intelege mai bine care sunt principalele noutati aduse acestei versiuni va propun spre vizualizare fisierul video de mai jos:

In opinia mea Ubuntu 12.04 LTS se anunta de departe unul dintre cele mai bune releasuri din istoria Ubuntu, iar Unity devine de la versiune la versiune un desktop tot mai stabil si atractiv.

Gata cu vorba si sa trecem la descarcat, instalat si testat. Sa ne bucuram de Ubuntu!

Descarcati versiunea finala si stabilia a Ubuntu 12.04 LTS de aici.

4 comments

  1. Pe notebook l-am instalat dupa Beta 2, iar pe desktop am asteptat varianta finala. Arata si se misca extraordinar de bine.

  2. Unity este net inferior ca si posibilitate de customizare a desktop-ului. Ca si Windows 8, este orientat spre ideea de touch-screen. Cine este obisnuit sa aiba in fata un desktop pe care sa-l “regleze” dupa preferinta va fi foarte dezamagit de Unity. Este cu totul nepotrivit ca si desktop inafara de cazul in care ai la dispozitie un touch-screen. Din fericire, poti fie sa instalezi Ubuntu 10.04 LTS cu kernel 3+ (ceea ce iti da posibilitatea sa instalezi pe sisteme noi si sa ramîi pe interfata Gnome), fie, mai putin fericit, sa instalezi Gnome 3 pe Ubuntu 12.04 LTS, dar Gnome 3 este putin diferita de Gnome 2.x si nu neapărat în bine, găsesc eu. În plus, cred că nu poti dezinstala Unity fără să pierzi interfata grafică cu totul si să te găsesti la următoarea butare în fata unui command-prompt. Probabil ca de acolo poti reinstala doar Gnome, dar eu personal nu am ajuns atît de departe cu Linux ca sa ma descurc doar cu un command-prompt, deci am ramas la Lucid Lynx cu kernel 3, care mi se pare cea mai reusita combinatie…

    1. Ai incercat Linux Mint? De cand cu Unity am migrat de la Ubuntu spre alte distributii derivate si asa am ajuns la Linux Mint MATE, Voyager (un Xubuntu foarte fain customizat) sau chiar Fuduntu. Din pacate, asa cum ai spus si tu, Canonical a gandit in termeni de dispozitive mobile cand a ales schimbarea cu Unity, iar utilizatorii de PC au fost practic luati la pachet in planul lor. Cat despre GNOME 3, o alta mare dezamagire. Cum si KDE este un mediu destul de pretentios, singura speranta vine din partea Mint-ului.

Spune-ti parerea, opinia ta conteaza